Halucinant: o fetita a murit de dorul mamei!

Nu avea decât 12 ani și n-a putut înțelege de ce a fost părăsită de mama ei. Monica Cismaș a murit într-un spital, sub ochii medicilor și asistentelor, după ce a fost ținută în viață doar de aparate, timp de mai multe luni. Mama, cea care ar fi trebuit să aibă grijă de ea, încearcă acum să-și găsească scuze.

Monica Cismaș a fost părăsită de mama ei acum un an, fiind lăsată, cel puțin teoretic, în grija bunicii, la Teremia Mare. Fetița n-a înțeles de ce a fost despărțită de cea care-i dăduse viață și despre care i s-a spus că a plecat la muncă în străinătate. A început să refuze și s-a topit efectiv pe picioare, spre oroarea vecinilor. “Fata nu se ţinea pe picioare şi nu vorbea. Eu am încercat să-i dau de mâncare”, le-a spus bătrâna oamenilor. Aceștia au și anunțat, de alfel, Protecția Copilului. Copila a fost internată, anul trecut, la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu”, unde a stat vreme de șase luni. Ulterior, a fost transferată la Spitalul Judeţean din Arad, pentru că de acolo era mama ei. Acesta a vizitat-o ultima dată în luna aprilie. Monica avea numai zece kilograme și a fost ținută în viață doar cu ajutorul aparatelor. Abandonată de familie, a ajuns în grija serviciului de asistenţă socială al spitalului. Vineri, organismul fetiţei a cedat.
“Nu vreau să intru în detalii de ordin psihologic, despre ce a declanşat starea aceasta. Fetiţa a fost adusă la noi cu o anorexie severă, care în final a fost cauza decesului. Între timp, pe fondul depresiei emoţionale, s-a instalat şi o depresie respiratorie. Nu mai era capabilă să respire spontan. În lunile cât a stat la noi, intubată, cu perfuzii şi hrănită prin gastrostomă, organismul ei şi-a epuizat toate resursele”, spune dr. Bogdan Totolici, directorul Spitalului Judeţean Arad.
Asistenţii sociali arădeni au căutat, luni de zile, familia copilei, dar nu au dat de nimeni. Singurul care a răspuns în vreun fel solicitărilor acestora a fost soțul legitim al mamei Monicăi. Bărbatul, care nu este tatăl fetiței, trăiește în Italia și s-a oferit să trimită bani pentru medicamente sau scutece. “Am fost sesizaţi în momentul în care mama ei a dispărut şi nu a mai venit pe la spital,. Am încercat zadarnic să-i găsim familia, însă în Fîntânele, localitatea unde figurează că ar avea domiciliul, nici primăria, nici poliţia, nici măcar rudele nu ştiau nimic de ea, de ani buni”, povesteşte Siminica Dragomir, asistent social. “Fetița avea nevoie de terapie psihologică la începutul declanşării depresiei, când a fost părăsită de mamă. La noi a fost consiliată de o voluntară din partea unei fundaţii, însă deja era prea târziu. Mă îndoiesc că, intubată şi în starea de slăbire în care era, a ascultat ceva. De vorbit, nu mai vorbea”, a mai spus Dragomir.
Cristina Negrea, mama fetiței, nu e la muncă în străinătate, așa cum s-a crezut inițial. Poliţiştii din Sânnicolau Mare fac lumină în acest caz. Femeia a fost prinsă la furat fier vechi şi cabluri de cupru, anul trecut, împreună cu un nepot. I s-a făcut dosar penal şi a fost trimisă în judecată. Anul acesta s-a mutat în Nerău, sat aparţinător de Teremia Mare, împreună cu concubinul ei. “Al meu nu mă lăsa să o văd. M-au ameninţat şi el, şi familia lui să nu mă duc, că au să-mi facă rău”, a încercat femeia să-și explice atitudinea nepăsătoare. (sursa foto: deviantart.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

george a spus: (septembrie 24th, 2011 at 15:33 )

Da este trist pentru fetita aceasta, din pacate am avut ocazia sa o cunosc in Timisoara la Terapie Intensiva, unde aveam si eu un copil acolo, am stat 10 zile in salon si stiu cat suferea saraca, bunica ei, dupa plecarea mamei in strainatate , a abandonato si veneau asistentii sociali sa o viziteze, era o fetita cuminte, plangea mult, o durea dorul de mama ei, bunica ei nu a vizitat-o decat o singura data, si nu ia adus nimic fetitei in spital, dar in schimb era o doamna foarte impopotonata, se vedea ca nu este o femeie care o duce rau sau care sufera. Pacat de acesti copii care se nasc fara sa vrea… Dumnezeu sa o odihneasca in Pace. ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO

Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
Top