Simptome care ar putea alarma

Tumorile maligne sunt consecinţa multiplicării haotice a unor celule dintr-o anumită zonă sau organ al corpului uman. Tumorile se manifestă majoritatea doar în situaţia în care deja au generat metastaze şi practic nu mai ai soluţii pe termen lung favorabile pacientului.

Multe din simptomele discrete pe care le anunţă o tumoră malignă sunt confundate cu o banală suferinţă a unui organ sau sistem. Pacientul ia un anume tratament prescris care posibil să aibă un efect placebo, simptomele să se atenueze, chiar să dispara pentru un timp, iar când apar din nou să fie prea târziu de tratat.
Ce anume ar trebui să ne pună în gardă?
1. Orice nodul sesizat ar trebui să ne determine să ne adresăm medicului: noduli submandibulari sau submaxilari dureroşi la palpare, de cele mai multe ori traduc o infecţie localizată la nivelul orofaringelui, sinusuri, urechii sau mastoidei. Acestea se tratează corespunzător, sunt benigne, dar mai persistă ganglionii măriţi cel puţin 1-2 săptămâni.. Din păcate, şi o leucemie limfatică poate să debuteze cu mărirea ganglionilor, dar fără durere
– nodulii localizaţi la nivelul sânului sunt de cele mai multe ori benigni, deoarece ca să aiba criterii clare de malignitate trebuie să fie prost delimitaţi, iar pielea de deasupra tumorii să ia aspectul de coajă de portocală. Rezultatul final îl poate preciza doar mamografia sau ecografia mamară, cu sau fără puncţie biopsie din nodulul respectiv
2. Răguşeala sau tusea supărătoare.
Sunt cel mai des întâlnite în cadrul virozelor respiratorii sezoniere. Dacă după tratamentul instituit aceste simptome persistă, gestul cel mai firesc este să îndrumăm pacientul fie la ORL (cu suspiciunea de cancer laringian ) sau spre o radiografie pulmonară care poate să confirme sau să infirme un cancer localizat pulmonar.
Dacă pacientul întâmpină dificultăţi la înghiţire chiar pentru lichide nu numai pentru alimentele solide, sau prezintă în spută firişoare de sânge sau chiar expectorează cu sânge, se trimite de urgenţă la spital.
3. Pierderea în greutate
Dacă fără să ţineţi o cură de slăbire constataţi că pierdeti în greutate mai mult de 4 kg pe lună, iar la aceasta se adaugă o pierdere a apetitului pentru carne (nu obligatoriu), acest lucru poate ascunde un cancer localizat la nivelul tractului digestiv, dar poate avea şi o semnificaţie benignă în sensul de hipertiroidism, TBC sau HIV. Acestea din urmă se tratează cu medicamente specifice şi cu prognostic favorabil.
4. Sângerările anormale
Observate de femei între menstruaţii sau în preajma menopauzei sau după instalarea menopauzei pot semnaliza prezenţa unui cancer precum cel de endometru.
Cancerul de col uterin sângerează fie la contact sexual sau declanşează o piedere în timpul ciclului mult mai abundentă.
5. Tulburări digestive alarmante diaree/constipaţie, scaun cu sânge roşu
Cancerul gastric evoluează cu inapetenţă, dureri de intensitate moderată, balonare, simptome comune unor suferinţe biliare, hepatice sau pancreatice, dar care ar fi de dorit să fie investigate pentru a exclude acest tip de cancer.
Cancerul de colon este însoţit de modificări ale consistenţei scaunului, colici abdominale, sângerare de mică amploare în scaun cu sânge roşu, confundat de foarte multe ori cu hemoroizi sau fisuri anale.
6. Modificări în aspectul aluniţelor
Apar frecvent la persoane care se expun exagerat la soare sau frecventează solarul, având un număr mare de aluniţe pe spate sau regiunea toracică anterioară. Aluniţele suspicionate că ar degenera malign îşi intensifică culoarea, devin mai extinse în suprafaţă (au diametru mai mare de şase milimetri) şi au marginile estompate. Acestea sunt melanoamele, la ora actuală cel mai periculos tip de cancer, pentru că evoluţia este foarte rapidă şi prognosticul foarte prost

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
Top