Tun imobiliar de milioane de euro la Sinandrei, protejat de procurori si politisti

Un tun imobiliar de 20 de milioane de euro derulat în comuna Sînandrei în urmă cu zece ani a fost „binecuvântat” de procurorii timişoreni, pe motiv de prescripţie. Asta, după ce procurorii şi poliţiştii au „pierdut” probele de la dosar. Beneficiarul afacerii este Mihai David, unul dintre „băieţii deştepţi” ai României, fost director general la Hidroelectrica, fost secretar de stat în guvernarea PSD şi consilier al fostului premier Adrian Năstase. În ecuaţie apar şi nume grele ale „cupolei” din Justiţia timişoreană.

Povestea începe în 1999, pe când primar al comunei de la marginea Timişoarei era Gheorghe Duma, în prezent consilier PNL. La vremea respectivă, Duma era membru al defunctului Partid Republican, dar cu un picior în PSD. Omul de afaceri Mihai David a solicitat, în numele firmei Quark Motors, concesionarea a trei hectare de teren pentru construirea unui centru de vânzări de autoturisme marca Volkswagen. În procesul-verbal al şedinţei consiliului local nu apare însă firma Quark Motors, ci „Wolswaben”. Actul a fost semnat de secretara primăriei de la acea vreme, Rodica Chişiu. Pentru aceasta va deveni o practică uzuală să modifice în procesele-verbale hotărârile luate în consiliul local. La trei luni de la prima solicitare, în octombrie 1999, Mihai David propune CL Sînandrei un schimb de terenuri. În procesul-verbal al şedinţei apare „că se aprobă schimbul de terenuri”. Pe act apare semnătura preşedintelui de şedinţă, Andrei Plettinger. La discuţiile cu procurorii, în calitate de martor, acesta afirmă că nu a semnat actul. Mai mult, alături de un alt consilier, Petru Nicoară, Plettinger afirmă că nici nu s-a discutat în şedinţa CL despre schimbul de terenuri. Cu toate acestea, schimbul a fost validat atunci.

În martie 2000 apar alte două schimburi de terenuri, prin hotărâri ale CL Sînandrei, în favoarea lui Mihai David. Din declaraţiile martorilor reiese însă că nici în aceste şedinţe nu s-a discutat despre vreun schimb de terenuri. Şi aici a fost falsificată semnătura preşedintelui de şedinţă, consilierul Marin Minea. ÎN total, în această perioadă, Mihai David a pus mâna pe 34 de hectare de teren cu o valoare imobiliară extrem de mare. Evident că nu construieşte absolut nimic aici, aşteptând cumpărători pentru un teren luat prin falsuri. Nu se mulţumeşte însă cu atât. În anul 2005, pe aceeaşi reţetă, a schimbării din pix a deciziilor CL, obţine încă 129 de hectare de teren, chiar la şoseaua care leagă Timişoara cu Aradul. La acea vreme, preţul pe acest amplasament era evaluat la 20 de euro/mp. În afacere au fost implicaţi aceeaşi secretară Rodica Chişiu şi consilierul local PNL Viorel Hapenciuc. Afacerea depăşise orice limite. Noul prima, Dorel Demea, sesizează „tunul” şi anunţă Prefectura Timiş. Hotărârea CL este anulată atât de prefectură, în pofida unor imense presiuni, precum şi printr-o altă hotărâre a consiliului local.

În 2005, primarul Demea a făcut o sesizare la Poliţie şi Parchet, referitoare la toate falsurile începute din 1999. În 17 decembrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a început urmărirea penală împotriva Rodicăi Chişiu şi a lui Viorel Hapenciuc. Apoi, surpriză, dosarul s-a pierdut pe la poliţişti şi procurori. Demea a făcut nenumărate cereri, fără a primi niciun răspuns. În 2010 s-a făcut un alt dosar penal la Parchet, cu numărul 13736/P/2010. În 30 iunie 2011 apare şi o ordonanţă a Parchetului, semnată de procurorul Mihai Valentin. Deşi se recunoaşte că s-au produs toate faptele din 1999 şi 2000, ele sunt prescrise. Aceasta fiindcă dosarul deschis în 2005 s-a transformat în altul din 2010. Fiindcă fapta din 2005 nu a produs consecinţe, hotărârea de consiliu local fiind invalidată, procurorii i-a amendat pe Chişiu şi Hapenciuc cu câte… 1.000 de lei! În acest timp, Mihai David şi-a vândut terenul firmei unor italieni, Montello Ro SRL, cu 20 de milioane de euro. De aceea, România e o ţară atât de fascinantă! Închisorile sunt pline de cei care au furat un ştiulete de pe câmp, iar cei care fură milioane ajung în guvern.

Mihai David nu este chiar o persoană nesemnificativă. Deşi vechi membru PSD, în 2000 el a deţinut funcţiile de consilier de stat, apoi director în cabinetul premierului Mugur Isărescu. Tot în acel a an fost numit şef al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională (ANDR), dar şi membru în Consiliul de Administraţie al FPS. După venirea PSD la putere, David ajunge secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, funcţie pe care o deţine între anii 2001 şi 2003. Finalul guvernării PSD îl prinde ca şi consilier al premierului Adrian Năstase. După 2005, îl regăsim preşedinte al organizaţiei municipale PSD Braşov şi consilier local din partea acestui partid. De altfel, a candidat fără succes la Primăria Braşov. După revenirea PSD la putere, în 2009, se spune că la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vântu, via Mircea Geoană, David ajunge director general al Hidroelectrica. Din această funcţie este schimbat abia în decembrie anul trecut, la insistenţele preşedintelui Traian Băsescu. Avocatul lui David în toată această perioadă a fost Alina Julean. Aceasta este soţia unuia dintre cei mai importanţi decidenţi din Justiţia din Timiş, Doru Julean, fost procuror până în 1990, apoi judecător, iar actualmente avocat, cadru didactic şi prorector al Universităţii de Vest.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

zico a spus: (iulie 27th, 2011 at 07:58 )

pai aia care fura stiuletele de pe camp fac parnaie, dar cei care fura campul sunt liberi ca pasarea cerului. faina tara avem!

mac a spus: (iulie 3rd, 2012 at 23:48 )

Fosta secretara, devenita avocata la baroul Mehedinti, trage tunuri clientilor…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Top