PD-L Timis si Ostaficiuc, bagati in corzi

Două lovituri puternice au primit ieri în plex cei care (mai) conduc destinele PD-L în Timiş. Prima a fost aprobarea, cu o largă majoritate, a referendumului propus de USL referitor la regionalizarea ţării. Şi asta, împotriva opoziţiei liderului PD-L şi CJT Constantin Ostaficiuc şi a aparatului de specialitate din instituţia pe care o conduce. Este pentru prima dată când Ostaficiuc este înfruntat direct, plenar şi înfrânt fără drept de apel în plenul CJT. Motivaţia lui Ostaficiuc: nu există un proiect privind regionalizarea, ci numai o intenţie declarată a preşedintelui Traian Băsescu. Acelaşi PD-L aplauda puternic însă, în urmă cu un an şi jumătate, un referendum populist organizat în ziua alegerilor prezidenţiale privind reducerea numărului de parlamentari. Şi tot fără a exista vreun proiect, ci doar o intenţie. Altfel, rămâne la mâna autorităţilor locale să organizeze un plebiscit la nivel local pe ce teme doresc. Asta înseamnă descentralizare. Autodeclarat apărător al descentralizării, Ostaficiuc o îmbrăţişează doar când îi convine personal. O a doua lovitură a fost demisia din partid a consilierului judeţean Traian Stancu. El poate fi deschizătorul unui drum pe care o vor lua şi alţi PD-L-işti. Şi aici e vorba, spun multe surse, şi de câţiva primari, unii chiar importanţi. Edili nemulţumiţi de modul în care se împart banii pe diverse criterii mai mult decât subiective. Mai exact, unii primari PD-L obţin bani de nici nu ştiu ce să mai facă cu ei, iar alţii nu pot să-şi plătească nici salariile în primării.

Altădată conducător autoritar, Ostaficiuc pare să fi pierdut acum hăţurile din mână şi în propriul partid. Ca să nu mai spunem şi de problemele pe care le are cu ANI, DNA şi cine ştie ce alte instituţii ale statului. Astfel că, la ora actuală, în partid există cel puţin trei poli de putere adunaţi în jurul lui Ostaficiuc, respectiv a deputaţilor Alin Popoviciu şi Gheorghe Ciobanu. O altă mare problemă a PD-L Timiş este faptul că, deşi alegerile locale bat la uşă, partidul este departe de a-şi fi găsit candidatul la Primăria Timişoarei. Asta, deşi s-a promis de vreun an că se va alege acest candidat pe model american, respectiv pe baza unor alegeri interne. Mai mult, dacă acum un an se vehiculau ceva nume de candidaţi, în acest moment, PD-L Timiş nu e în stare să propună măcar o umbră pentru primărie. Să mai spunem că singurul membru în guvern al filialei, Valeriu Tabără, nu prea are nicio legătură cu organizaţia şi, implicit, nu răspunde la comenzile politice de aici? Nu în ultimul rând, o eventuală regionalizare a serviciilor deconcentrate, un lucru dorit de Guvernul PD-L, ar duce la o scădere a cotei lui Ostaficiuc la nivel de avarie, fiindcă în funcţiile importante e de aşteptat să vină arădenii lui Gheorghe Falcă, în primul rând, apoi cărăşenii lui Sorin Frunzăverde. Or, Ostaficiuc chiar pe aceşti şefi de deconcentrate care îşi vor pierde joburile se bazează cel mai mult. Şi politic, dar şi material…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

un timisorean a spus: (iulie 15th, 2011 at 19:29 )

si daca politic sa presupunem ca Ostafa ar pierde in urma jocurilor politice cred ca CJT nu l-ar pierde pt ca omu a fost capabil, s-a implicat, TIMISUL RAMANE CU CEVA. Dar, sa presupunem ca iasa proiectul ce descentralizarea, Timisul devine capitala si at poate, situatia se rastoarna in favoarea lui Ostaficiuc si va fi presedinte de regiune. Nu e complet irealist acest scenariu.

Corduneanu I. a spus: (iulie 15th, 2011 at 20:59 )

Eu cred ca USL-istii si-au ales cam prost sa organizeze acest referendum in Timis unde de mai mult timp tendinta este de autonomie locala, rupere de mitici si, din moment ce in Timis marea masa electorala nu e formata numai din fanii micilor si a berii cred ca acest referendum se va intoarce impotriva lor.

VV a spus: (iulie 15th, 2011 at 21:25 )

referendul e degeaba. usl, vrea sa isi faca doar campanie. e inutil:
1. pt ca nu se va face regionalizare la nivel central, desi basescu a vb de asta
2. dupa ce e gata, se va baga la sertar. ca doar nu se va face doar la noi regiune si in tara nu.

bebe c a spus: (iulie 15th, 2011 at 21:27 )

ino, incearca sa scrii varianta de articol in care „amicul” tau ciuhandu ar fi fost initiator. dupa ce il scrii, pub;oca-l. aia va fi varianmta corecta despre acest referendum:)))))))))))))))))))0

vasile a spus: (iulie 16th, 2011 at 14:43 )

Cand construiti in Timisoara un stadion la nivelul zilelor noastre si nu o groapa de gunoi !?! Boc si Basescu si-au permis acest lucru , noi de ce nu lingailor !?!

Danciu a spus: (iulie 16th, 2011 at 17:37 )

Nu mi se pare normal ca niste ciumpalaci sa voteze ca se face referendum din banii nostri pe o tema aleasa prost, cu o intrebare aberanta,absolut inutil toata treaba asta. USL sa vina cu proiectele lor ca sa convinga nu cu prostiile astea, mai repede pierd Bojin si Antonescu cu prostiile astea de la centru

Anonim a spus: (iulie 16th, 2011 at 18:58 )

Ino,degeaba pregatesti terenu pentru nea dorel,pt ca daca vi numa cu articole de genu,frectii la piciorul de lemn faci,si nu o sa se rascoale nimeni impotriva lu costi citind aberatiile tale

Anonim a spus: (iulie 16th, 2011 at 19:04 )

intradevar,mari lovituri au dat uselasii cu referendumu asta…o sa se intoarca impotriva lor pt ca lumea nu mai accepta sa se cheltuiasca juma de milion de euro pt o chestie fara sens…niste prostii

anonimus a spus: (iulie 18th, 2011 at 12:42 )

Ino, mai bine te rogi de doamne doamne sa revina seful tau borza decat sa scrii aberatii de doi lei, soc frectii la picior de lemn cum spune un ante-comentator!! Nu o sa reusesti decat sa-i intaresti pozitia lui costi cu asa articole!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Top