Maria Barna intervine in scandalul de la Biserica „Sf. Ilie”

Deputatul UNPR Maria Barna, cea care a reuşit să facă rost de cei 50.000 de lei pierduţi prosteşte de biserica „Sf. Ilie” din Timişoara, este supărată foc. Ea va cere o anchetă în acest caz.

„Sunt foarte dezamăgită de ce s-a întâmplat la Biserica «Sfântul Ilie» din Timişoara. Eu am făcut eforturi foarte mari să-i sprijin cu aceşti bani. Chiar am luat bani de la şcoli să dau la biserică. Nu pot să înţeleg cum nu au folosit banii. Disputele interne de la Mitropolia Banatului sunt mai ceva ca în politică. Voi solicita o anchetă de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Indiferent de mutările parohilor, ei trebuiau să se folosească de aceşti bani. Nu mi se pare normal. Preoţii trebuie să dea dovadă de mai multă înţelepciune”, spune deputatul Maria Barna. Biserica „Sfântul Ilie” din Fabric a returnat 50.000 de lei Secretraitaului de Stat pentru Culte, pentru că nu a fost în stare să foloseasă aceşti bani. Suma a fost cerută, la începutul anului trecut, de fostul paroh, preotul Mircea Cricovean, schimbat din funcţie în octombrie. Noul preot paroh Floca a renunţat la bani, deşi putea cere o prelungire a termenului în care aceştia urmau să fie cheltuiţi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

dorel a spus: (iulie 11th, 2011 at 16:52 )

ar fi putut sa ceara prelungirea dar trebuie sa fim realisti: PR FLOCA a fost pus ca pararh prin frauda concurs nelegal [pr a zis ca are casa in timisoara fals] prin forta si amenintari cauta sa se impuna vezi amenintarile cu politia ,returnarea celor 50000ron, inchiderea cantinei pe motiv ca nu are bani dar ptr schimbarea becurilor a gasit 1300 ron ce mai urmeaza pe linga toate astea nu vrea sa bage in seama parerea consilierilor nici a enoriasilor asa ca in scurt timp a gestionat inpecabil la porunca facint prapad cu donatiile,facind rapoarte mincinoase si amenintari cu politia ca pe timpul lui Ceausescu ptr asa ceva au esit romanii in 89 halal de un asemenea complot ce este in mitropolia banatului

dorel a spus: (iulie 11th, 2011 at 16:55 )

PS a returnat 50000ron dar vrea sasi faca casa in casa parohiala cerind ptr asta 50000ron ??? de ce nui ea apartamentul pr cosma ca de altfel sint la fel de capabili unde calca prapadul dupa ei

dorel a spus: (iulie 11th, 2011 at 16:56 )

PS a returnat 50000ron dar vrea sasi faca casa in casa parohiala cerind ptr asta 50000ron ??? de ce nui ea apartamentul pr cosma ca de altfel sint la fel de capabili, unde calca prapadul dupa ei

dorel a spus: (iulie 11th, 2011 at 16:59 )

preot Adrian Floca te intreb public inca o data cine ti-a semnat decizia de numire vrem sa stim daca la ora actuala mitropolitul Irineu stie sau numai episcopul vicar si protopopul stiu cine a semnat

cititor a spus: (iulie 11th, 2011 at 17:15 )

Sa-i ancheteze si sa PLATEASCA TOTI, PANA LA ULTIMUL!!! Cu functia si raspunderea penala!
Popii cozma, floca in cardasie cu paisie si lipitorile de la episcopie isi bat joc de toata lumea si de munca altora. Nu fac nimic in afara de a distruge, pradui si jupui. Bani insa, le trebuie.
Nu sunt cuvinte pt a descrie caracterul si faptele scursurilor astora cu aere de mari domni.
Anchete dure sa le cada pe cap tuturor astora de sfideaza pe toata lumea si ne trateaza ca pe niste sclavi de pe urma carora se vrea profit de sapte piei.
SA FIE TRASI LA RASPUNDERE SI SA PLATEASCA PT FALIMENTAREA INTENTIONATA A UNEI COMUNITATI INTREGI!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Baschetbaliștii înfruntă CSO Voluntari, joi, 2 aprilie, la ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa viola vine după un meci extrem de strâns, jucat la Rm. Vâlcea. Alb-violeții au cedat cu 88-85, în urma unui coș de trei puncte încasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de mai multe fapte: luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată. Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de mai multe fapte: luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată. Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!
În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a relatat un episod din 2021, atunci când, spune el, a provocat mare agitație în coaliția de atunci. Cum? Cătălin Drulă afirmă că, în calitate de ministru al Transporturilor, a organizat concursuri la ARR, lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR
Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat, este un vechi membru PSD Timiş şi un apropiat al Sorin Grindeanu. El are cinci surse de venit oficiale, toate în subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus în trecut direct de Grindeanu, iar acum printr-un interpus. Până a ajunge şef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu
Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine o provocare globală majoră, cercetători de elită ai Universității Politehnica Timișoara demonstrează că România joacă un rol important în conturarea viitorului transportului inteligent autonom. Între 25 și 28 martie 2026, prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, ș.l.dr.ing. Raul-Cristian Roman și as.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome
Primăria Timișoara reamintește cetățenilor și firmelor importanța colaborării exclusiv cu operatori economici autorizați pentru colectarea și tratarea diverselor categorii de deșeuri. Solicitarea face parte din eforturile de combatere a abandonului ilegal de deșeuri și de menținere a curățeniei în oraș. Utilizarea serviciilor oferite de operatori autorizați, în detrimentul persoanelor fizice care oferă servicii de transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apel făcut de Primăria Timișoara. Folosiți exclusiv operatori autorizați pentru gestionarea deșeurilor
Procurorii DNA dețin interceptări dar și înregistrări ambientale și filmări în cazul directorului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru o serie de fapte de corupție. Luni bune, DNA Cluj a urmărit gruparea din care făcea parte Anton și a supravegheat și examenele trucate de la ARR, transmite MEDIAFAX. Anton a fost monitorizat şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interceptări DNA în dosarul lui Cristian Anton. Îşi număra banii şi vorbea singur: “1, 2, 3 … 8, 9. Ai să-mi bag ****!!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.