In Timis, criza a trecut! Toata lumea rade, canta si danseaza pe muzica lui Lepa Brena

Dacă n-ai de lucru şi stai să te uiţi la televiziunile „mogulilor”, te ia cu mari dureri de cap. Toată ziua se vorbeşte de criză, şomeri, pensionari în pragul sinuciderii, lefuri mici, falimente, iar sinucideri etc. Ce mai, parcă am fi în prag de apocalipsă! Parcă unii chiar au votat-o pentru anul viitor. Şi întreg acest concert este susţinut de reprezentanţii tuturor partidelor politice. În mod cert, e nasol rău de tot la Bucureşti! În Timiş, în schimb, lucrurile sunt taman pe invers. Preocupările unor primari şi oameni politici sunt diametral opuse celor prezentate de televiziunile „moguleşti”. De exemplu, primarul PD-L din Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, prietenul doamnei Elena Udrea, a dat drumul la prima ediţie a Festivalului Verii. Nu e vorba nici de „zilele oraşului”, nici de rugă, ci de încă o chermeză din bani publici. Dar ce contează câteva zeci de mii de euro pentru oraşul care o are drept „cetăţean de onoare” pe dna Udrea! E clar că la Sânnicolau Mare criza a luat sfârşit, dacă s-a organizat prima ediţie a Festivalului Verii. Acum îl aşteptăm şi pe cel al toamnei, al iernii ş.a.m.d.

În schimb, marea problemă a primarului PSD din Lugoj, Francisc Boldea, e cum să o aducă pe Lepa Brena la ruga oraşului. Omul cică insomnii din cauza acestei chestiuni arzătoare pentru lugojeni. Cică i s-ar pune beţe în roate, ar fi şi presiuni politice pemtru ca Lepa Brena să nu ajungă la rugă. Ce mai, asta da problemă pentru un edil! Altfel, nu poţi să te iei de gusturile omului. Dar să dai 30.000 de euro (cât cică ar fi onorariul) pentru o cântăreaţă expirată parcă e cam mult. Doar avem şi noi maneliştii noştri, ce-ţi trebuie acum manele sârbeşti? Vinerea trecută, Primăria Timişoarei a organizat cu mare fast aniversarea a 142 de ani de la prima cursă cu un tramvai tras de cai. Toate bune şi frumoase, dar pentru a marca acest lucru a fost blocată toată circulaţia prin centrul oraşului. Domnii edili poate nu ştiu, dar există încă timişoreni care muncesc. Or, şi aşa traficul e îngrozitor, ca primarie vii să-l faci infernal. Dacă pretinzi că evenimentul era făcut pentru timişoreni, trebuia organizat sâmbăta sau duminica. Ca să participe şi timişorenii care muncesc. Aşa ar fi normal. Dar dacă te gândeşti că nu aceşti timişoreni reprezintă electoratul primarului Gheorghe Ciuhandu, atunci înţelegi de ce normalul nu e la el acasă. Nici liberalii nu lipsesc de la acest concert. Femeile liberale organizează parade de modă. După ce aceiaşi liberali au organizat tot felul de concursuri de „miss” diverse localităţi. Chiar nu e nimeni pe la liberali să-i spună lui Nicolae Robu că nu aşa se câştigă Primăria Timişoara?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Forsyte a spus: (iulie 13th, 2011 at 10:02 )

Stimate domn ziarist, expirat ești dumneata. Dacă nu cunoști subiectul, nu înțeleg de ce îți dai cu părerea, pentru că oricum nimeni nu e interesat de aberațiile tale de doi lei.
Și Lepa Brena nu cânta manele… Cred că ești un oltean frustrat ajuns în Banat cu personalu, borcanu de zacuscă și plasa de rafie… Vai de capul tău.

stili a spus: (iulie 13th, 2011 at 10:06 )

nu vreau sa tin partea nimanui, dar unde a mai concertat lepa brena? numele asta e cunoscut datorita unei bodegi din oras, la iesirea din oras mai bine spus. eu nu am mai auzit de lepa brena, poate au auzit altii…

Adi a spus: (iulie 13th, 2011 at 10:09 )

”Muzia lui Lepa Brena”? :)) Tu unde ai facut scoala? :))

plastilino a spus: (iulie 13th, 2011 at 10:09 )

sa inteleg dle INO ca esti unul din votantii dlui Ciuhandu?

grohotici a spus: (iulie 13th, 2011 at 10:25 )

trebuie sa recunostem ca lepa nu mai e ce a fost, iar suma vehiculata este imensa. pai pe bani astia cred ca ar canta si phoneix, care oricum au fost, sunt si vor fi mai buni decat tanti asta.

geo a spus: (iulie 13th, 2011 at 11:23 )

oameni buni, daca nu va place de ce cititi? voi sunteti tampiti. a! si frustati maxim!

mariana ionescu a spus: (iulie 13th, 2011 at 11:27 )

Am descoperit acest ziar de putin timp. Este o placere sa va citesc. Succes!

Alina a spus: (iulie 13th, 2011 at 15:27 )

Am fost zilele trecute la Nis, in sudul Serbiei, si la unul dintre cele mai bune restaurante din oras, spre surprinderea mea, se asculta Lepa Brena…
Brena a ramas totusi acolo sus, si cred ca va mai ramane inca mult timp de acum incolo… si, Lepa Brena, este ce a fost odata…

dirijorul a spus: (iulie 14th, 2011 at 08:39 )

Eu stima ca Lepa Brena e un birt pentru interlopi si militieni. E si cantareata cu acest nume?

ralumo75 a spus: (iulie 15th, 2011 at 16:51 )

Daca D-nul jurnalist nu stie cine este si cine a fost LEPA BRENA sa se informeze inainte de a scrie asemenea aberatii.Manele canta romanasii nostri si expirata nu e pt ca, chiar luna asta scoate un nou album.Scuze dar esti un jurnalist de doi bani.Si sa stii ca ea chiar canta pe bune nu faca playback.

kikiriki a spus: (iulie 15th, 2011 at 17:01 )

ralumo75, sunt si manelisti care nu fac playback. lasa-ne cu muzica sarbeasca de duzina. nu stiu cati ani ai, dar iti spun ca lepa brena si-a castigat notorietate in romania pe un anumit fond in anul 1984 parca, atunci cand a cantat la timisoara. orice sarb venea sa cante pe atunci umplea stadionul 1 mai, cum se numea pe atunci. lepa brena nu e mai mult de o cantareata de duzina la sarbi.

ralumo75 a spus: (iulie 15th, 2011 at 17:21 )

Uita-te pe net si atunci mai stam de vb.Si nu a umplut stadionul numai la noi.Si pt. cultura ta sa stii ca si acum cel putin la sirbi se asculta muzica ei la greu.Oricum decat sa ascult manele sau voci <> de la noi mai bine ascult muzica sarbeasca.Anul trecut la Gotlob a cantat Miroslav Ilici.Nu am gasit loc de parcare decat la vreo 1,5km de locul unde canta.Cel putin ei isi pastreaza identitatea.

kikiriki a spus: (iulie 15th, 2011 at 17:44 )

pai du-te la ei si lasa-ne pe noi cu manelistii de aici.

ralumo75 a spus: (iulie 15th, 2011 at 19:03 )

Se vede cultura noastra. Ne-au intrecut sirbii chiar daca au dus-o mai rau ca noi.Tie daca nu iti place du-te sa vezi manelistii, ca oricum nu ii cauta nimeni din afara

alin a spus: (august 12th, 2011 at 18:32 )

citind comentariile voastre m-a amuz teribil,sunt foarte multe persoane limitate care isi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc,dar sant foare virulenti in opiniile lor.lepa brena nu mai e ea la prima tinerete,dar ramane una din marile soliste ale serbiei.un solist care reuseste s-a vanda peste 30 de milioane de discuri nu e la indemana orcui.cati interpreti de la noi se pot mandrii cu asa ceva,mai ales dintre manelisti.daca 30 000 de euro vi se par mul ce spuneti atunci de exemplu de milionu de euro luat de madona pe doua piere live restul playback.iar cei care nu siu bodegile din timisoara au fost numite dupa numele celebrei soliste nu invers.

ion a spus: (aprilie 3rd, 2012 at 23:59 )

Muzica sarbesca = tiganie! Lepa Brena = tiganie Traiasca Croatia!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top