Acceptarea mostenirii

Un subiect deosebit de delicat, cu implicaţii adânci în viaţa cotidiană, îl reprezintă acceptarea moştenirii. Suferinţa provocată de pierderea unei persoane dragi ne face cel mai adesea să nu acţionăm imediat, considerând că partea materială cu privire la bunurile rămase după defunct o vom rezolva mai târziu.

De asemenea, când nu ştim sigur dacă avem calitatea de moştenitor după o persoană care tocmai a decedat, nevrând să fim etichetaţi social ca insensibili şi vânători ai averii defunctului, avem tendinţa să amânăm să ne prezentam la un notar sau avocat pentru a culege datele necesare, lăsând să se scurgă o perioadă de timp de la momentul decesului.
Din punct de vedere juridic însă, amânarea momentului exprimării opţiunii succesorale (mai exact amânarea exprimării poziţiei cu privire la intenţia de a accepta moştenirea rămasă după o persoană al cărei moştenitor suntem) poate avea implicaţii din cele mai serioase. Astfel, există riscul ca nemanifestându-ne voinţa expresă de a accepta moştenirea în termen de şase luni de la momentul decesului lui de cujus (persoana pe care urmează să o moştenim) să pierdem însuşi dreptul de a-l moşteni.
Codul civil prevede că acceptarea moştenirii poate fi făcută expres sau tacit, însă ambele moduri de acceptare trebuie să se materializeze într-un termen de şase luni de la momentul decesului lui de cujus.
Dacă acceptarea expresă a moştenirii se realizează printr-o declaraţie notarială ce se poate da în faţa oricărui notar public, nefiind necesar a fi urmată şi de dezbaterea propriu-zisă a moştenirii (această din urmă activitate implicând în fapt costurile majore), acceptarea tacită a acesteia presupune efectuarea unor acte materiale de către succesibil (cel ce intenţionează să moştenească), ce prin natura lor să elimine orice dubiu că persoana în cauză a acceptat moştenirea.
Astfel, în condiţiile în care după decesul unei persoane moştenitorii acesteia rămân în imobilul ce face parte din masa succesorală, plătesc impozitele aferente acestuia şi se comportă ca adevăraţii proprietari se va considera fără doar şi poate că aceştia au acceptat moştenirea în mod tacit.
Tot la fel, preluarea unui pachet considerabil din bunurile mobile ce au aparţinut defunctului de către unul din moştenitori poate fi asimilat unui act de acceptare tacită a moştenirii. Efectuarea de lucrări de construcţie asupra unui imobil ce face parte din masa succesorală rămasă după defunct va fi asimilat unui act de acceptare a moştenirii dacă lucrarile exced actelor de administrare normală a imobilului.
În esentă, pentru ca un act material să fie considerat a fi expresia acceptării tacite a moştenirii, trebuie ca acesta să trădeze faptul că moştenitorul se consideră continuatorul în drepturi al autorului său.
Necesitatea exprimării într-un anumit termen (acela de şase luni) a opţiunii succesorale are menirea consolidării circuitului civil întrucât incertitudinile cu privire la proprietate să fie înlăturate într-un termen rezonabil. De asemenea limitarea numărului de acte materiale care să fie asimilate acceptării tacite a moştenirii are rolul de a nu da naştere unor obligaţii nedorite în sarcina unor persoane care în fapt au dorit să rămână străine de moştenire. Nu trebuie uitat faptul că acceptarea pură şi simplă a moştenirii echivalează cu confuziunea patrimoniilor autorului cu succesorul, ce poate conduce, în final, la diminuarea averii moştenitorului, dacă datoriile avute de de cujus sunt mai mari decât activul succesoral.
În concluzie, dat fiind faptul că acceptarea expresă pură şi simplă a unei moşteniri nu implică în mod necesar şi dezbaterea propriu-zisă a moştenirii (cu costurile aferente), pentru eliminarea oricărui risc recomand această din urmă conduită.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Top