„Sunt Bogdan si vreau sa ma predau”

Bogdan Roman a fost prezentat procurorilor pentru audieri, sâmbătă dimineaţa, însă acestea au fost amânate la cererea avocatului Camelia Ţăranu, care, tot sâmbătă, a făcut recurs împotriva măsurii arestării preventive a clientului ei. Audierile vor avea loc luni.

Fiul cel mare al primarului din Deta s-a predat la poliţie, iar avocatul lui, Camelia Ţăranu, a prezentat şi dovada. Pe de altă parte, reprezentantul IPJ Timiş a anunţat că fiul primarului din Deta a fost prins de un echipaj de poliţie în zona Pieţei Unirii şi că operaţiunea s-a derulat inclusiv cu sprijinul SRI.

Avocatul Camelia Ţăranu spune însă că lucrurile au stat cu totul altfel. „Este impropriu spus «prinderea lui». Eu am un document oficial emis de către poliţie, în care se menţionează, negru pe alb, că la solicitarea lui a fost identificat în locaţia respectivă şi s-a predat. Deci este impropriu spus că a fost prins. Toate aceste amănunte nu cad în sarcina mea să vi le explic, cred că instituţia din spatele meu (adică IPJ Timiş – n.r.) va trebui să vă explice toate aceste amănunte. Este o certitudine faptul că s-a predat, atâta vreme cât noi avem un document în acest sens. Nu ştiu să vă spun dacă Bogdan a sunat la poliţie, pot să vă spun că nu am fost eu cea care a sunat. Eu am fost anunţată să vin, că vrea să se predea. Limba română are foarte multe adjective cu două înţelesuri, se pot interpreta verzi şi uscate dar având în vedere contextul, acesta este unul singur: a contactat poliţia, anunţând că este în acea locaţie şi că doreşte să se predea. Deci concluzia e clară”, a declarat Ţăranu.
„Bogdan Roman s-a predat, de altfel avem şi un proces-verbal în acest sens. Nu am convins pe nimeni să se predea, nu am avut legătura directă cu Bogdan, nu am discutat un cuvânt anterior acestei predări. Am trasmis pe posturile tv că ar fi mai bine să se predea decât să se sustragă. Familia lui a transmis acelaşi lucru. Am fost contactată telefonic, mi-a comunicat că este el, că s-a predat şi să vin la Poliţie. Ca urmare a acestui apel telefonic, am venit la poliţie şi l-am găsit. Am fost sunată, s-a prezentat că este Bogdan, pentru că nu ştiam cu cine vorbesc, şi să vin la poliţie că se predă. Am încercat să discutăm despre mandatul care trebuie confirmat şi procedura care urmează. Nu am reuşit să discut foarte mult cu el despre caz pentru că nu am avut timp”, a completat avocatul.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

semaka a spus: (iulie 30th, 2011 at 10:23 )

sa aveti grija de bogdanel… nu e mai rau decat cei cu care a intrat in conflict. diferenta a fost facuta de o sabie pe care el a avut-o iar ei nu.

elefantul a spus: (iulie 30th, 2011 at 10:39 )

Daca tot ii place la Bogdan sa taie tigani, si-a gresit tinta. Este unu mare in Timisoarea care a distrus-o pe Poli. Si acolo are ce taia, halci uriase!

bogdanel a spus: (iulie 30th, 2011 at 11:22 )

da, chiar ca acolo e de lucru. ar sta si la ore suplimentare daca ar fi sa lucreze pe elefant…

anonim a spus: (iulie 30th, 2011 at 14:29 )

eu mai stiu unu in fruntea primariei tm,cu alti multi sustinatori de-ai lui care au primit case moca prin centru orasului…deci daca tot taie,sa o faca si la nivel inalt prin timisoara,ca e de unde

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Top