Taxa “bisericeasca” in Club 30
Ce ar putea avea în comun un club timişorean cu biserica? Vă spunem noi: taxa de scaun. Diferenţa e că la biserică îţi rezervi scaunul pentru o perioadă de un an, pe când în Club 30 trebuie să achiţi taxa de scaun ori de câte ori îi treci pragul.
Club 30 este unul dintre locurile preferate de timişorenii care vor să se distreze cum scrie la carte pe timp de noapte. Distracţia însă costă. Pe lângă preţurile foarte ridicate, caracteristice vieţii de noapte, proprietarii cluburilor din Timişoara găsesc numeroase tertipuri pentru completarea veniturilor. De cele mai multe ori, soluţiile ocolesc cu desăvârşire legea. În Club 30 scoţi primii bani chiar la intrarea în club, unde trebuie să plăteşti 10 lei. Biletul de intrare îţi este oferit doar în cazul în care îl ceri. Pasul următor este căutarea unei mese. Dacă ai norocul să o găseşti, cineva vine şi îţi explică cum stă treaba cu taxa pentru scaunele de la masă. Mai exact, pentru fiecare scaun de la masă trebuie să mai scoţi câte zece lei. De această dată, chiar dacă ceri, nu primeşti nimic care să certifice că ai plătit suma respectivă pentru dreptul de a te aşeza pe un scaun. Odată achitată taxa, poţi să începi să comanzi băuturi din barul clubului, pentru care, la finalul aventurii, vei scoate atât de mulţi bani din buzunar încât vei uita de cele două taxe. Taxa de scaun practicată în Club 30 nu se adresează însă tuturor clienţilor. Dacă ai norocul să fii viceprimar, tânăr politician de perspectivă cu chef de dans, consilier local sau judeţean, datele problemei se schimbă radical, iar taxa de scaun nu este adusă în discuţie. De acelaşi tratament se bucură şi baschetbaliştii de la BCM Elba. Pe undeva e şi firesc, baschetbaliştii timişoreni fiind practic subalternii lui Horaţiu Dejan, proprietarul clubului, dar şi managerul desemnat de Constantin Ostaficiuc la clubul de baschet.
Copyright © deBanat.ro / Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de 3Waves Net
Comentarii prin facebook
Scrie un comentariu
70 comentarii pentru acest articol
se lasa si cu spovedanii?
0
0
ERA UN BANC CU PROFI.SA LE TAIEM TOT PROFESORILOR SI APOI SA II PUNEM SA PLATEASCA LA INTRARE IN SCOALA. ASA SI ASTIA . TAXA PE SCAUN , TAXA PE INTRARE. SI TAXA PTR. CA AM VOTAT PROST NU SE PUNE?? DACA NU VRETI SA IASA PARTIDUL PORTOCALIU BOC FILMATI SI DATI LA STIRI. IN GIROCULUI S-au LASAT CUMPARATI DE PDL PTR.o PLASA .
0
0
care club din timisoara e suta la suta ok? ce fac astia aici se numeste evaziune fiscala. dar nu e nici o problema la ce clienti bazati merg pe acolo.
0
0
Bă, ve luaţi chiar de clubul unde îi place lui Orza, zis Bajaga, să o ia în freză. Asta nu se poate!
0
0
si daca ii place lui Orza ce? care-i smecheria? de ce nu te duci si tu sa ii dai in freza? ia vezi, poti?
0
0
amin!
0
0
mie mi se pare acest articol o aberatie, frecventez des acest club si pot spune ca de fiecare data primesc bilet , masa mi-o achit din timp cu rezervare, iar scaunul nu-l platesc…ziaristi de doi lei ce sunteti …..penibil
0
0
este singurul club unde muzica si serviciile sunt ireprosabile , in alte cluburi sunt preturi mult mai mari
)
0
0
ce vrajeala de stire…de aia nu mai putem noi traii
))))
0
0
sunt cativa ani buni in care am fost si sunt clienta acestui club, mi se pare mie sau aceasta descriere este una rautacioasa, rusine ziaristilor care scriu lucruri neadevarate ….asta inseamna presa, o neghina care infloreste urat ….Club 30 are un renume , are poate, cea mai buna muzica din oras si v-ati trezit voi sa umpleti pagina cu asemenea stire , din lipsa de altele.Mai bine a-ti cauta cu adevar stiri ADEVARATE ! BY THE WAY – TITLUL ESTE LA FEL DE TAPIT CA SI CEL CARE L-A GANDIT.
0
0
mda..sa nu mai spunem la Frateli sau Heaven, unde te umfla la nota d plata sau te trezesti cu lucrurile furate/ plm traim in romania
))))))))))
0
0
hai ma terminati , ce tax p scaun
))))) inseamna ca eu sunt preferat aici ca mie nu mi s-a luat taxa pe scaun
)
0
0
dragilor, asta e parerea voastra de clienti… eu insa am platit scaunul. asadar, care dintre noi minte? eu sau voi?
0
0
bai pupincuristilor, nu o mai ardeti aici degeaba, pentru ca se cere taxa de scaun. ca nu la toata lumea, asta e alta poveste, dar se percepe.
0
0
daaaaaaaaaaa, astia au taxa de scaun. degeaba o ardeti ca nu se cere, va spun eu ca se cere. acum daca sunteti din anturajul pesedistilor care merg pe acolo sau a vicelui taranist e treaba voastra. dar macar nu spuneti ca nu e asa cand stiti foarte bine ca e.
0
0
Tampitilor nu am platit taxa pe scaun , v-a pus cineva sa mintiti , se vede de la o posta ca articolul e scris cu un scop, pus de cineva , nu se leaga de vreun eveniment, concert , ziaristul a fost BINE platit sau a prestat alte servicii ?
jegosilor se plateste masa si se face consumatie daca iei canapea nu mai mancati rahat .
vijelie – bineinteles ca minti ma ordinar ce esti !
besoiu-pupincurist esti tu si mata , mai da-te-n kkt de moldovean ratat !
manea- n-o mai arde aiurea pe aici , ce treaba am eu cu politica ma?> esti cam ghips in gandire si nu mai te da tu justitiarul !
REPET – SCAUNUL NU SE PLATESTE IN CLUB30 !!!!!!!!!!!
0
0
ma uit la comentarii si ma bufneste rasul….cum sa mintiti ma in halul asta ?
))))))))))) nu am platit acolo scaunul in viata mea si nu-s viceprimar, baschetbalist sau ruda cu careva pe acolo…e vrajeala !
CLUB30 THE BEST !!!!
0
0
CLUB30 THE BEST PLACE EVER ! THE REST IS BULLSHIT !!!
0
0
cica “in Club 30 scoţi primii bani chiar la intrarea în club, unde trebuie să plăteşti 10 lei.” pai unde mai intrii mah fara sa platesti ? si ce e 10 lei cand la Heaven sauFrateli am platit 15 lei?? ziaristi de bazar get lifeee
0
0
mosule, nu trebuie sa te ataci asa. oricat de mult ai sustine contrariul, la club 30 chiar se plateste scaunul! tu poate ca nu-l platesti pentru ca ti-ai ales bine anturajul, dar majoritatea o face. lasa ca mai primesti o combinatie alcoolica la urmatoarea ta descindere in club 30. sorbire placuta!
0
0
hihihi, au iesit de la naftalina aia care beau pe gratis in club 30. si eu merg acolo iar locul e super tare, poate cel mai ok din timisoara in domeniu. sincer, am platit si eu scaunul/scaunele. daca stau doi la o masa unde sunt patru scaune atunci platesc patru scaune si nu doua. asadar… nu scaunul se plateste in club 30, ci scaunele. si e pe bune!
0
0
ia uite cum ies agarici la atac! bai, SCAUNUL SE PLATESTE IN CLUB 30 si nu primesti nimic in schimb, nici o chitanta macar. asta se numeste evaziune fiscala agaricilor care sunteti!
0
0
pai da ma platesti masa si se face rezervare dar nu ca platesti scaunul jeeezzz ce inseamna sa interpretezi ” amplea “…auzi asta ultimul – zi-mi un club in care platesti masa si-ti da chitanta
hai ma ce drecu nu mai fiti asa imputitzi ca fatza de multe cluburi din Timisoara , Club30 este foarte ok
0
0
agarici – alt cuvant idiot n-ai gasit mascariciule? evaziune fiscala pe mata …mai da-te-n sloboz de tzaran si ghiolban ce esti ! fa-ti un bine- impusca-te si gata
0
0
se plateste scaunul! asta e tot ce conteaza.
0
0
club 30 e poate cel mai tare club din timisoara, dar daca se preteaza la astfel de practici e nasol pentru cei de acolo.
0
0
mai ca dam dam, inca o bautura “racoritoare” pentru tine din partea casei, ca altfel nu ti-ai permite sa tregi pragul clubului. vocabularul tau vad ca se reduce doar la injurii. apropo, mama ta e bine? mai intreaba de prietenii tai cei mai buni cu care mergi pe acasa?
0
0
Creierul tau se reduce doar la incultura , nu mai fa tu pe filosoful aici , un om care injura nu inseamna ca e prost dar daca atat intelegi tu….:D mama mea e foarte bine
0
0
mai ca dam dam, esti doar un slugoi incult!
0
0
nu vreau sa deranjez pe nimeni si nici sa fiu jignit. am platit si eu scaunul acolo si nu avea nicio legatura cu masa.
0
0
stelian- am o rugaminte la tine, imi poti spune cine e persoana care te-a taxat pt scaun SI NU AVEA LEGATURA CU MASA ?
0
0
bine ca esti tu urmasul lui Osho !
0
0
tina… cand ai fost ultima data in club 30? daca acum nu stiu cata vreme nu inteleg de ce folosesti expresii care nu fac cinste unei domnisoare sau doamne.
0
0
ca fapt divers, iti spun ca era de fata si proprietarul. ok? si cu asta gata. o zi buna va doresc.
0
0
si se poate sa stiu si eu cine ti-a cerut banii pe scaun? descrie persoana cat mai in detaliu..daca nu o mai tii minte e clar ca e cacealma .
0
0
ma terminati cu aberatiile voastre ..unde naiba platesc scaunul, masa da dar nu scaunul in sine….unii oameni sunt rai gratuit, asa se simt ei mai bine uitandu-se in gradina vecinului si la a lor pica gardul. de aia suntem o tara de doi pt ca pe unii ii intereseaza mai mult ce fac altii
))) NU VA COMVINE UN LOC NU MAI MERGETI FRATILOR CA NU VA PUNE NIMENI SA FITI ACOLO !!! SUNTETI NISTE FALSI CA MERGETI SI TOT VA VAICARITI !!! IS CURIOASA CATI BANI A PRIMIT ZIARISTUL CA SA SCRIE CHESTIA ASTA ! SPER SA ARDA IN IAD
ORICUM MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE….
0
0
na poftim de ce se leaga astia fratee
) si ce daca unii au mah gratuitate , baschetbalisti si vice ? sa nu-mi spuneti voi ca nu exista patron de club care sa nu dea de baut prietenilor, rudelor
))) ca patron dai de baut cui vrei ca e clubul tau , vi-i ciuda ca voi trebuie sa platiti sau care-i faza? hai sictir mah ! apropo sunt cluburi unde consumatia e mult mai scumpa ca aici asa ca nu mai vorbiti fara sa stiti !!!!!!!!!!!!!
0
0
partial ai dreptate cu afaceristii si cu invidia la romani. doar partial. de ce proprietarii de cluburi nu-si deschid birturi si cluburi si ce mai vor ei pe spatiile lor si sa construiasca ei ceva? spatiul de la club 30 nu cred ca e al proprietarului, care plateste si el o chirie modica. sunt sigur ca pentru a le face bine timisorenilor si ca de fapt el se sacrifica pentru ei.
daca a luat sau nu spaga ziaristul nu stiu, dar iti pot spune ca la club 30 se ia taxa de scaun, care nu este mentionata in niciun fel de chitana.
0
0
se da, se da… am dat si eu!
0
0
lavi, lasa vrajeala cu iadul cand tu stai in pat cu dracu!
0
0
@MIHAELA … Cred ca nu prea iesi prin cluburi de fel. Sau daca esti obisnuita cu preturi maricele si aceeasi muzica seara de seara, sambata de sambata, ca o rutina, atunci mergi in 30
. Sunt cel putin 10 cluburi sau puburi cu preturi mai rezonabile si cu muzica mult mai buna! Fita face totul, romanul merge unde se inghesuie toti, chiar daca mai nimeni nu intelege si nu simte muzica din 30!
0
0
ESTI CAM DEZAXAT ….
0
0
se plateste taxa pe scaun!
0
0
cand o sa ajungeti si voi baschetbalistii sau viceprimari sau consilieri judeteni, o sa aveti si voi masa rezervata. asa e peste tot in lume. iar patronul face gratuitati cui vrea. spatiul ala e al directiei de film. asa ca nu are legatura nici cu cons local nici cu cel judetean , nici cu ministrerul sportului sau mai stiu e ce rahat de genul asta.
0
0
corect, hai poli… deci asta inseamna ca acolo se plateste taxa pe scaun. aici iti dau dreptate, numai ca patronul ar trebui sa respecte niste legi cum ar fi declararea tuturor veniturilor, inclusiv cele de la intrare sau cele aferente taxei de scaun. altfel e excrocherie! hai poli!
0
0
Ar fi interesant de aflat cum a pus Horaţiu mâna pe acel club. Oare nu datorită prieteniei cu Ostaficiuc? Oare nu era pe vremuri un senator Radu F. Alexandru care i-a ajutat să pună laba pe cluib? Întreb şi eu.
0
0
asa cum a fost pus sef la baschet de unde mai incaseaza si niste bani publici. ca doar el are voie, e invesitor.
0
0
AI AI AI CAT MA BUCUR SA VAD INVIDIOSII CUM ISI DAU ARAMA PE FATA DAR SUB NISTE PSEUDONIME IEFTINE, MA, DACA VA TINE P.U.L.A. PUNETI-VA NUMELE REAL SI NU MAI MURITI DE CIUDA ! BRAVO LUI , BRAVO CELUI CARE REUSESTE IN VIATA SAU VRETI SA-MI SPUNETI CA VOI , CEI CARE COMENTATI AICI ATI FI FACUT RAIUL PE PAMANT? ATI FI DAT LA SARACI? ATI FI FACUT VODKA 3 LEI ? ATI FI LASAT INTRAREA LIBERA? ATI FACUT O LUME MAI BUNA? DACA LA UNA DIN CELE DE MAI SUS RASPUNSUL ESTE NU ( DIN SUFLET SI IN GAND) ATUNCI MUCLESSSS !!!
0
0
prietene gherman, ideea e ca unii nu sunt favorizati iar altii ii aplauda ca pe niste mari investitori. nu trebuie sa ne urechezi ca ne dam cu parerea sau ca avem opinii. daca nu cunosti, acum mai bine de 20 de ani au fost niste oameni care au murit tocmai pentru aceste drepturi, dar nu si pentru acela de a face smenuri cu oficialitatile locale. faza cu mucles o poti folosi cand te uiti in oglinda, dar nu cand te adresezi altor oameni, fie ei si ascunsi dupa unele pseudonime.
0
0
VA DATI CU PAREREA? ASTEA-S PARERI ACUMA,HA? N-O MAI DA LA INTORS , NU AI REPLICA SI NU AI CE SA MAI SPUI LUP IN PIELE DE MIEL! SI ONCE AGAIN : MUCLES RATAT CU PSEUDONIM DE CAC_T SI CREIER MALFORMAT DE INCULTURA, TE UMPLII DE SPUME LA GURA , INVIDIA CA ALTORA LE MERGE BINE TE-A CAM FACUT SA-TI IESI DIN FIRE, IN FINE , MAI BINE TI-AI VEDEA DE A TA VIATA, SIMPLU OM CE-SI CONSIDERA VIATA MAREATA SI PERFECTA, ASTA E, TRAIM INTR-O LUME INFECTA IN CARE FIECARE SE UITA PESTE UMAR SI-N LOC DE PROPRIA UMBRA VEDE CA CEL DE LANGA EL A AJUNS LA UN NIVEL SI-N LOC SA-L FELICITI TE PUI SA-L CRITICI ….ASA ESTI TU SI ALTII MAI FERICITI SE PARE….
0
0
ghermane, iarasi bei vreo doua saptamani in club 30. bravo, ti-ai facut datoria!
0
0
DACA AM BANI DE CE SA BEAU MOCA? STAI LINISTIT CA ORICUM NU AI INTELES NIMIC DIN TOT CE AM ZIS…AI BANDA INGUSTA SI DACA VREI SA BEI GRATIS SPUNE ASA PE FATA, NU PRIN APROPOURI LOOSER-E SI SINCER? GET A LIFE SI VEZI-TI DE DUMELE TALE OBOSITE LOPATARULE!
0
0
hmmm da chiar ala agache
))) ca bine zice si ala ti-e sete ? hai mars de aici si lasaneeeeeee
0
0
bineinteles ca nu e pe bune , este un articol scris intentionat, cineva a fost pus sa faca acest lucru mizer. taxa pe scaun e cea mai idioata minciuna pe care am putut sa o citesc, cu biletele de la intrare nu ma bag ca nu stiu dar faptul ca patronul da de baut la nu stiu care , asa e dar si ce? fiecare patron de pub, bar, club are cel putin un prieten caruia-i da macar un pahar , ca patron e clubul lui si face ce vrea indiferent ca da de baut la primar , Dalai Lama sau un boschetar !
0
0
da, la club 30 chiar se percepe taxa de scaun! si e la fel de adevarat ca nu oricui. aici e problema. daca vrea sa-si faca un club privat sa si-l faca intr-un spatiu al lui nu pe smenuiala, asa cum a facut in cazul de fata. in plus, banii pentru taxa de scaun au fost declarati undeva? eu am platit o data taxa asta si stiu ce spun.
0
0
se percepe, se percepe…
0
0
se percepe pe drec…pe masa maaaa tutilor nu pe scaun ! EXPRIMATI-VA CORECT ! nu m-ar mira sa fie comentarii puse de aceeasi persoana….gunoaie de oameni asta sunteti !
NU VA CONVINE MERGETI IN PLM ALTUNDEVA SI GURA MICA
0
0
PLM, mergem unde vrem, chiar si acolo unde se percepe taxa de scaun.
0
0
Taxa de scaun…asta ar insemna ca masa este din start exclusa , nu? ori eu stiu ca aceasta taxa, reprezinta de fapt o rezervare, o garantie din partea clientului ca se va prezenta in club, in seara stabilita. In plus, clientul are de ales, cu privire la mese, se platesc fie cei 40 de lei rezervarea, fie 200 de lei reprezentand consumatia. Ori , in momentul in care eu ca si client, am fost de acord sa platesc acei 40 de lei, atunci nu mai vad sensul pentru care apar aceste reprosuri la adresa clubului.Nu este o sala de cinema, sa se plateasca scaunul. Iar cu privire la alte personalitati ale orasului, mai intai as vrea sa stiu daca cineva poate sa aduca vreo dovada cu privire la ce platesc ele sau nu, si in al doilea rand,chiar daca ar fi asa, dreptul la proprietate presupune si dispozitia asupra unui anumit bun, in cazul de fata, un local, prin urmare, proprietarul, este liber sa invite pe cine doreste, oricand doreste, sa bea sau sa stea la masa fara a plati.Cineva tot suporta aceste “costuri”, pana la urma, si anume chiar proprietarul. Voi nu ati facut cinste nimanui niciodata? In aceeasi ordine de idei, care club din Timisoara, nu are taxa de intrare, rezervare, sau clienti ai casei? Eu zic sa se mai studieze putin situatia, pentru ca s-ar putea sa gasim adevarate si mult mai evidente carente prin alte astfel de localuri.
0
0
te rog sa ne spui oana daca in cazul de fata, chiar daca iti dau dreptate, puytem discuta despre evaziune? ce naiba ne tot coim si nu recunostem ca, oricum o luam, tot nu da bine. il aperi, dar de fapt il bagi in rahat! cateodata daca ne abtinem facem mai bine
0
0
daca te referi la acei 40 de lei, pentru ei se elibereaza si bon de casa. Ideea era ca nu inteleg de ce tocmai acest club este “mama rautatilor”, cand mai peste tot se intalnesc aceleasi practici, ba chiar indraznesc sa spun ca am intalnit situatii cu adevarat penibile si lipsite de orice justificare sau decenta, insa prefer sa nu dau nume pentru a nu starni si alte polemici. Fiecare local, are politica proprie de management si mi se pare absurd sa compari o simpla garantie solicitata clientului, ca dovada de incredere, cu taxa de scaun de prin biserici sau mai stiu eu ce alte aberatii.
0
0
chitanta lu peste… sa fim seriosi! cunosc oameni care chiar au platit pentru scaunele de la masa cate 10 lei de scaun. ai dreptate in ceea ce priveste practicile de la alte cluburi, care inventeaza fel de fel de taxe, cum e si asta din club 30.
0
0
observ cu desgust ca unii oamenii asta fac , se uita in curtea vecinului si la ei pica gardul , RECHINU NU TE LASI VAD….DESI OANA A ARGUMENTAT ATAT DE CLAR SI CORECT CA MAI BINE NU SE PUTEA . SUNT CURIOS DE CE ACEST ARTICOL NU INCLUDE MAI MULTE CLUBURI , UNDE, NU E SECRET SE PRACTICA CAM ACELEASI CHESTII – ORBU E CEL CE NU VEDE……TAXA E PE MASA CU SCAUNE INCLUSE- NU PE SCAUN SEPARAT CA ASA SE INTERPRETEAZA , E O EXPRIMARE GRESITA , VOI DACA ATI AVEA CLUB ATI FI ATAT DE CORECTI CA ATI LUA PREMIUL NOBE PENTRU PACE??? HAI MA DA-O-N COLO DE TREABA SI RECUNOASTETI CA NU VA AJUTA CU NIMIC IN VIATA RAUTATEA ASTA GRATUITA…. SI TOTUSI DE CE NUMAI CLUB30 E BAGAT AICI…SE VEDE DE LA O POSTA CA “CINEVA” A DAT NISTE BANUTI CA SA APARA ACEST ARTICOL – E CCLARRRRRRR !!!!
0
0
curtea vecinului..iar tu mai ingurgitezi ceva pe gratis in club 30… eu m-am uitat pe site si am mai vazut chiar azi un material despre un alt club. cred ca aia de la river dek i-au dat bani ziaristului sa scrie urat de club 30 iar acum s-a inversat. adica cei de la club 30 au dat bani sa le-o traga celor de la river.
prietene, la club 30 se solicita taxa de scaun. daca tu nu ai platit asa ceva sau daca esti prieten cu proprietarul e problema ta. hai noroc!
0
0
BA INCUIATULE NU TAXA PE SCAUN !!!!!!!!!!!!!! SE PLATESTE MASA CU SCAUNELE INCLUSE – CHIAR ESTI RETARDAT SAU AI DOWN CE PLM NU PRICEPI? NU E TOTUNA TAXA PE SCAUN SAU SA PLATESTI MASA CU SCAUNELE INCLUSE . SI INCA CEVA : DE CE OAMENII AU PLATIT SI APOI AU FACUT GURA MARE? DACA AU VAZUT CA LI SE CERE “TAXA” AIA DE CARE SPUN DE CE NU AU PLECAT PUR SI SIMPLU , A? DUPA RAZBOI…MULTI RAUTACIOSI FAC GURA MARE !!!! NU BEAU GRATIS , BEAU PE BANI DARRRR DACA IMI CONVINE POLITICA RAMAN DACA NU MA DUC DRECU IN ALTA PARTE NU FAC BOT DUPA AIGHT? ASA CA NU MAI MANCA KKT TU SI ALTI RETARDATI CARE NU DEOSEBESC MASA CU REZERVARE SI TAXA DE SCAUN ! F..ING DUSH
0
0
bine, ai inca un rand moca, ti-ai facut treaba! asa… ca de la incult la incult. chiar, tu ce servesti acolo moca? esti prea zelos iar un om normal la cap nu s-ar agita ca si tine.
0
0
Faptul ca bonul nu a fost solicitat, nu inseamna ca el nu exista. Ca si in magazine, unde scrie “Va rugam, solicitati bonul la iesirea din magazin”, exact la fel se procedeaza si aici. Nu inteleg revolta. Suntem liberi sa alegem ce facem, unde mergem si ce platim. Parca s-ar cere taxa de protectie, asa se reactioneaza din cate observ
))
0
0
se cere taxa de scaun. eu cel putin am patit-o.
0
0
o masa are 4 scaune,rezervand-o e normal sa o platesti,mergeti unde vreti in Romania sau in lumea asta si vedeti ca peste tot rezervarea costa…si nu ma refer la pub-uri sau cluburi studentesti,ci la cluburi de brand si renume….de altfel daca nu va place de ce mai faceti polemica…?mergeti in pub-uri,mergeti unde vreti,nu va opreste nimeni,sunt oferte destule….chiar puteti bea un suc la chios si sa ascultati muzica la casetofon……cat despre muzica din 30…putini o inteleg,putini stiu sa o traiasca si chiar mai putini stiu ce inseamna..barfitori de doi lei ce sunteti…
0
0
gata, vremurile s-au schimbat in club 30. nu mai e nevoie sa inchiriezi niciun scaun, pentru ca mesele sunt goale, nu mai e ce a dost nici club 30. nu mai sunt nici concertele de alta data realizate de horatiu pe smen cu cineva important din primarie.
0
0
1 Trackbacks pentru acest articol
E pe bune? | Dan Necsa Says:Mai 5th, 2011 at 23:28
[...] in DeBanatul de ieri o stire ce mi-a dat fiori in prima faza: “Taxa “bisericeasca” in Club 30“. De la gluma pana la lucru serios e un pas foarte mic. Distractia costa si acest lucru e [...]
0
0
Conac de 900.000 de euro, de vanzare la Timisoara / FOTO
Dacă aveți 900.000 de euro puteți deveni mândrul proprietar al celui de-al doilea cel mai scump conac din România. Imobilul se găsește la Timișoara, are peste 150 de ani, este în perfectă stare și costă de de peste două ori mai puțin decât cea mai valoroasă clădire de acest tip scoasă pe piață.
Citeşte articolul
Cod galben pe mai multe rauri din Timis si Caras-Severin
Meteorologii nu au vești bune pentru următoarele zile. Sunt așteptate ploi torențiale, grindină și intensificări ale vântului. În plus, hidrologii au emis un cod galben pentru mai multe râuri din județele Timiș și Caraș-Severin.
Citeşte articolul
Redescoperiti Austria pe timp de vara! / FOTO
Spa, cine romantice pe lacuri, camere de răsfăț și peisaje care-ți taie răsuflarea. E oferta Austriei pentru vacanțele de vară ale românilor, care sunt invitați să se convingă că aceasta nu e cu nimic mai prejos decât faimoaisele sejururi de schi, atât de căutate pe timp de iarnă.
(un comentariu) Citeşte articolul
Holender: „Cum sa fie Timisoara Capitala Culturala Europeana in aceasta stare de paralizie?”
Ioan Holender crede că, în momentul de față, Timișoara e prea indiferentă și prea plictisită pentru a deveni Capitală Culturală Europeană. Fostul director al Operei de Stat din Viena s-a supărat, miercuri, și pentru că la întâlnirea cu el n-au fost prezenți mai mulți ziariști din presa tipărit. Asta, în condițiile în care în urbea de pe Bega mai există doar un singur cotidian pe hârtie.
(2 comentarii) Citeşte articolul
Palestinienii se pregatesc de afaceri si turism cu timisorenii
Turism și consultanță economică – sunt doar primii doi pași în direcția înfrățirii dintre Timișoara și orașul palestinian Jenin. Ambasadorul Palestinei în România, Excelenţa Sa Ahmed Aqel, a venit în orașul de pe Bega însoţit de o delegaţie de oficiali din care face parte și primarul orașului Jenin.
(un comentariu) Citeşte articolul
Consilierii locali PNL, marii favoriti pentru functiile de vicepresedinti
Alegerile pentru noua conducere a PNL Timişoara, programate pe 23 mai, au rămas doar cu o miză relativă, după ce senatorul Petru Ehegartner, încă preşedinte al filialei, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat.
(2 comentarii) Citeşte articolul
Trupul unui inecat, gasit in Bega / FOTO
Trupul unui bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit, miercuri la prânz, plutind fără viață în râul Bega. Macabra descoperire a fost făcută de două tinere care traversau pasarela pietonală de lângă Parcul Copiilor.
(un comentariu) Citeşte articolul
De ce printul supravietuieste!
După cum știți, reclama tiparită este un format bine cunoscut de către publicul larg. Nu întâmplător este cel mai direct și palpabil suport. Anual mii de păduri dispar datorită acestui trend ce încă este slab reglementat. Comunicarea cu clientul încă se face sub formă de pliante, broșuri sau flyere. Există nenumărate formate de coală ce reproduc mesajul celui ce vinde.
(un comentariu) Citeşte articolul
Teatrul Globe aduce „Regele Lear” la Timisoara
Faimosul Shakespeare’s Globe Theatre vine la Timișoara pentru două spectacole de excepție. „Regele Lear” părăsește sala de teatru pentru o reprezentație în aer liber, în curtea Colegiului Național Bănățean. Evenimentul este posibil grație Fundației Artmedia.
(un comentariu) Citeşte articolul
AIT: Problemele Carpatair, cauzate de managementul companiei
Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara (AIT) consideră că singurul vinovat pentru problemele pe care le are compania Carpatair este chiar managementul acesteia. Între AIT și compania aeriană sunt pe rol mai multe procese, fiecare parte având importante solicitări de natură financiară.
(3 comentarii) Citeşte articolul
Ehegartner nu si-a depus candidatura la sefia PNL Timisoara!
La alegerile pentru şefia PNL Timişoara programate pe 23 mai, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul au drept de vot aproximativ 1.050 de liberali din oraşul de pe Bega. Doar viceprimarul Dan Diaconu şi-a depus candidatura la aceste alegeri. Senatorul Petru Ehegartner pare să se fi răzgândit.
(8 comentarii) Citeşte articolul
Porti deschise la Politia Locala / FOTO
Ziua Porţilor Deschise de la Poliţia Locală a adus, la sediul de pe strada Lorena, zeci de copii, dar și o pensionară care, acum 70 de ani, a participat la deschiderea Casei de Cultură, care funcționa în același loc.
(2 comentarii) Citeşte articolul
De ce trebuie aplaudata condamnarea lui Gigi Becali
S-a crezut trimisul extraordinar și plenipotențiar al lui Dumnezeu în România. Discuta zilnic cu Dumnezeu – cel puțin așa afirma – înțelegându-se în varii probleme, chiar și schemele de joc ale Stelei. Se credea deasupra tuturor lucrurilor, un „războinic al luminii” fugit însă de la școală, dar și de cei șapte ani de acasă. Inunda spațiul public cu mojiciile sale.
Citeşte articolul
Tare ca granitul: USL Timis nu se va sparge niciodata
A trecut și cea mai gravă criză din USL. Două treimi din alegătorii români răsuflă ușurate în așteptarea următoarei crize, care, ca-n orice bătrânețe, devine din ce în ce mai gravă și cronică. Nu știu cum să zic, dar parcă s-a întors lumea cu fundu-n sus dacă cele mai tari platforme de critică anti-PSD în anul 2013 sunt televiziunile lui Dan Voiculescu și discursurile lui Sorin Roșca Stănescu.
Citeşte articolul
Sanse pentru cresterea absorbtiei: n+2 devine n+3
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, nereușind să deblocheze birocrația excesivă în derularea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, a insistat la CE, și are șanse mari de a obține, pentru creșterea perioadei limită de implementare a acestora, de la doi ani la trei ani, față de anul de alocare a sumelor din actualul ciclu financiar.
Citeşte articolul
SOCIETATEA COMERCIALA DE TRATAMENT BALNEAR "BUZIAS"-S.A. cu sediul in BUZIAS. Str.FLORILOR nr.1 jud.TIMIS tel.0256321060 fax.0256321581 e-mail statiune@buzias.ro angajeaza "SPECIALIST MARKETING".
Conditii:
-studii superioare de specialitate
-experiente in domeniul marketing - vanzare
Relatii la tel.0256321060 sau direct la sediul societatii
SOCIETATEA COMERCIALA DE TRATAMENT BALNEAR "BUZIAS"-S.A. cu sediul in BUZIAS. Str.FLORILOR nr.1 jud.TIMIS tel.0256321060 fax.0256321581 e-mail statiune@buzias.ro anunta vanzarea urmatoarelor active:
Vila nr.1 , Vila nr.2 "Phoenix", Vila Nr.8 "Franz Josef", Vila nr.9, Casino-ul, Policlinica Balneara
Relatii la tel.0256321060 sau direct la sediul societatii
Comentarii recente
- relu: Un evreu libidinos care s-ar da si la nepoatele lui dk ar putea. Un mare profesionist, zero caracter
- TICA DIN MEHALA: CRED CA AR TREBUI SA I SE ADUCA AMINTE ACESTUI EXCROC – COJOCARII , CA EL ESTE CAPO DI TUTTI...
- UPT: Vasile Ruset! poate ne spui cate cevva din UPT, cati bani ai speriat de pe-acolo impreuna cu Dorina si iubitul...
- Adi: Oricum la copii si juniori din fotbalu’ nostru , sunt promovatii cei care au parinti cu banii…si...
- dan: Much ado about nothing
- liberal: Citesc comentariile si constat ca unii dintre cei care le-au postat sunt colegi de partid. Ma declar mahnit...
- psihiatrul lu' idolu: si ma rog ce persoana din AIT a tras concluzia asta, ca niciuna de acolo habar nu are cu ce se...
- justitiarul: Justitiarul verificati repede toate schimburile de terenuri facute de Idolu. Locul lui e langa Becali....
- Palin: Va face treaba, veti vedea! E nevoie de tineri de perspectiva pentru a coordona astfel de initiative! Sincer...
Evenimente in Timişoara
- Flori si amintiri - Miercuri, 22.5.2013 09:00
- Expozitie de comics, marca Brad - Miercuri, 22.5.2013 10:00
- Head Stock - Miercuri, 22.5.2013 10:00
- Saptamana culturii: Provocarea lui Platon - Miercuri, 22.5.2013 18:30
- Pana de automobil - Miercuri, 22.5.2013 19:00
- Tinuturile joase, de Herta Muller - Miercuri, 22.5.2013 19:30
- Saptamana culturii: Mitul Pesterii - Miercuri, 22.5.2013 19:30
- Flori si amintiri - Joi, 23.5.2013 09:00
- Expozitie de comics, marca Brad - Joi, 23.5.2013 10:00
- Head Stock - Joi, 23.5.2013 10:00
- Saptamana culturii: Ziua astronomiei - Joi, 23.5.2013 11:00
- Saptamana culturii: Atelier de astronomie - Joi, 23.5.2013 14:00
- Saptamana culturii: Planetariu digital - Joi, 23.5.2013 18:30
- Oxigen - Joi, 23.5.2013 19:00
- Opera pe patru coarde - Joi, 23.5.2013 19:00
- Saptamana culturii: Film documentar - Joi, 23.5.2013 20:00
- Flori si amintiri - Vineri, 24.5.2013 09:00
- Expozitie de comics, marca Brad - Vineri, 24.5.2013 10:00
- Head Stock - Vineri, 24.5.2013 10:00
- Atelier de fotografie cu Francis Mraz - Vineri, 24.5.2013 10:00
- More...
Intreruperi de curent
Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Aeroport, orele 9 – 12; Giarmata Vii (blocuri Aeroport, California Fitness, blocuri aeroport civil, blocuri aeroport militar, hangare aeroport militar, Calea Aviatorilor drum aeroport, str.Parcului, Cerna, Viorelelor, Teilor, Izlaz, Bisericii, Înfrățirii, Margaretelor), orele 9 – 12; Lenauheim, orele 10 – 16; [...]
Citeste articolul
Intalnire a consiliului de cartier Steaua-Fratelia
Consiliul de cartieri Steaua – Fratelia se întrunește joi, de la ora 17, la Școala Generală nr. 15. Vor fi discutate probleme curente ale cartierului, legate de spații verzi, drumuri și patrimoniu. Sunt invitați să participe membrii consiliului consultativ de cartier, dar și cetățenii din zonele Steaua și Fratelia interesați de subiectele discutate.
Citeste articolul
Fara apa calda
Colterm anunță că, din cauza unor defecţiuni de pe reţeaua termică primară la P.T. 45, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 12, furnizarea apei calde de consum. Vor fi afectaţi o parte a consumatorilor de pe străzile: Bucovina, I. Ianculeţ, Constantin Stere, I. Vidu, Învăţătorului, Matei Basarab, M. Tănase, Soroca, Operetei, Al. Hotinului şi [...]
Citeste articolul


)


















