*** Fidel Castro s-a culcat cu 35.000 de femei. Se pare că o echipă specială avea misiunea de a „recruta” cele mai atrăgătoare femei de pe plajele din Havana. „S-a culcat cu cel puţin două femei pe zi, vreme de patru decenii – una la prânz şi una la cină. Câteodată comanda una şi la micul dejun. Nu cred că ar fi rezistat atât de mult, dacă nu ar fi avut acces la atâtea femei frumoase”, a declarat o sursă apropiată acestuia.
Somnoros inFidel Castro ăsta – cum prindea o tipă, cum se culca cu ea! Oricum, mic copil pe lîngă ceauşescu al nostru, care şi-a făcut toate poftele, mai bine de-un sfert de secol, cu cele 22 de milioane de îndrăgostiţi morţi de foame după el.
*** Un băieţel de numai şase ani din Houston, Texas, şi-a împuşcat doi colegi de grădiniţă. Probabil îi şterpeliseră pacheţelul de droguri pentru pauza de prânz şi intrase, bietul de el, în sevraj.
*** Cică oamenii fericiţi mor mai repede decât cei stresaţi!
Zeci de ani, stresul a fost blamat pentru apariţia cancerului, reducerea numărului neuronilor şi scurtarea vieţii. Acum, s-a descoperit că stresul este sănătos, de fapt, spun cercetătorii americani, care şi-au publicat studiul în cartea „The Longevity Project”.
În aşteptarea momentului istoric în care o să ni se spună că berea şi grătarele sunt panacee universale, o să ţin un regim vegetarian strict – în sensul că o să presar Vegeta pe fiecare grătar. Eu, pentru sănătate, aş fi în stare de orice sacrificiu! Chiar şi de sacrificiul suprem!
*** Site-ul Apropo ne spune nişte chestii interesante despre sex.
– Femeile de 42 de ani care fac mişcare ajung cel mai uşor la orgasm.
Există femei care nu ajung la orgasm nici dacă se ridică pe vârfuri (deşi nu de înălţime e vorba). Nu-i rău să facă mişcare, dar, ca să fie sigure de rezultat, ar trebui să facă mişcare împreună cu partenerul, nu singure şi îndârjite, la sala de fitness.
– Bărbaţii vor sex din ce în ce mai dur pe măsură ce înaintează în vârstă, iar tendinţa femeilor este opusă.
Este bine că tendinţa femeilor este opusă, altfel s-ar lăsa cu vătămări corporale din pulpă. Dar tare mi-e teamă că, de fapt, după o vârstă, bărbaţii preferă orice, deşi se dau toţi nişte duri.
– Utilizatorii reţelei de microblogging Twitter au relaţii mult mai scurte decât ceilalţi oameni.
Probabil pentru că tre’ să verifice din 5 în 5 minute dacă le-a mai dat careva accept.
– Studenţii de la facultăţile private au un apetit sexual mai mare decât cei de la unităţile de învăţământ superior de stat.
Normal, fiindcă trebuie să renteze fiecare bănuţ pe care-l dau pentru educaţie.
– Elveţienii sunt cei mai ahtiaţi după sex.
În schimb, noi, ăştialalţi, din restul lumii, suntem ahtiaţi după bani – ce să facem, nu le putem avea pe toate într-o singură viață!
*** În comuna bihoreană Finiş a început, încă din 2010, construcţia unui teren de fotbal, cu tribună şi pistă de alergare. Costul terenului, care ar trebui terminat până în 2012, se ridică la 600.000 de lei, aproximativ 150.000 de euro, însă există o problemă: acesta este construit în pantă.
Le sugerez autorităţilor locale, dacă vor să valorifice potenţialul zonei la maximum, să facă şi o piscină olimpică în pantă, pe partea ailaltă a dealului, pentru ski nautic.
*** Serviciul de protecţie a minorilor din Viena a retras custodia unui cuplu austriac pentru cei patru copii ai lor cu vârste cuprinse între zece luni şi patru ani şi jumătate, potrivit Agerpres. Cei patru minori erau puşi în cărucioare de copii şi legaţi în faţa televizorului.
Eu am fost un copil cuminte, stăteam de bună voie, ore în şir, în faţa televizorului. Când eram rău, ca să mă pedepsească, îl şi porneau; iar atunci, într-adevăr, trebuiau să mă lege. Prietenii (care au văzut desene animate comuniste cu Lolek & Bolek) ştiu de ce.
*** Mai nou, ieşenii îşi lasă la casele de amanet nu doar bijuteriile ori telefoanele mobile, ci şi animalele de companie.
Chiar c-am dat de fundul sacului, dacă am ajuns să ne amanetăm şi peştişorul de aur!
*** Poliţia din Zimbabwe a alertat populaţia masculină asupra creşterii violurilor comise de femei, care asaltează bărbaţii cu credinţa că acest lucru le va aduce prosperitate în afaceri, scrie agenţia EFE.
Oare-ţi trebuie paşaport ca s-ajungi în Zimbabwe? Nu, nu e ce credeţi voi, intenţia mea e doar să le aduc prosperitate în afaceri (măcar) altora, dacă mie nu reuşesc.
*** Două familii numeroase de români au intrat într-un conflict violent duminică, pe insula Dunării din Viena. Potrivit poliţiei austriece, în conflict s-ar fi folosit unelte pentru grătar.
Păi şi cu să se fi bătut, de Paşti, cu bulgări de zăpadă?
*** Zece ani petrecuţi la birou, în faţa calculatorului, dublează riscul de cancer colorectal, arată un studiu recent publicat în „American Journal of Epidemiology”.
Ce să zic eu, după mai bine de 20? Dacă te uiţi mai atent la mine, zici că-s viu!
*** Candidatele atrăgătoare care trimit CV cu poză au mai puţine şanse de a fi chemate la interviu, comparativ cu cele care au feţe comune. Rezultatele cercetării au fost prezentate zilele trecute, la conferinţa anuală Royal Economic Society desfăşurată la Londra.
Probabil pentru funcţia de scafandru, în rest nu cred că se susţine.
*** Peste 40% din români au dificultăţi în citirea unui text, arată un raport realizat de Comisia Europeană şi dat publicităţii în această lună. La capitolul abilităţi de citire nu ne diferenţiem prea mult de vecinii bulgari, care stau la fel de prost.
Adevărul e că şi eu am avut nişte dizabilităţi de citire când am trecut prin Bulgaria. Am bănuiala că bulgarii folosesc litere chirilice numai ca să poată amenda turiştii. Dar există popoare care scriu relativ frumos, însă vorbesc extrem de urât. Olandezii, de exemplu. Nu e tocmai plăcut să te plimbi liniştit prin cartierul roşu din Amsterdam şi să-ncerce să te-agaţe o duduie cu alura lu’ Chewbaca din Războiul Stelelor şi cu vocea ca un accident de tramvai! Cred că-n Olanda aş fi în stare să fac sex platonic luni în şir!
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
Georgeta a spus:
(mai 4th, 2011 at 08:56 )
:))
codrea a spus:
(mai 4th, 2011 at 09:02 )
din nou un text plin de umor
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
- Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
- Mai multe străzi din Moşniţa Nouă vor fi modernizate şi asfaltate
- Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
- Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
- La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
- Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
- Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii

Administratie
La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
06 iunie 2026
de: Marcel Hoster
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
06 iunie 2026
de: Marcel Hoster
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
06 iunie 2026
de: Daniel Neacșu
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
06 iunie 2026
de: Marcel Hoster
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sănatate
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Timp liber și cultură
În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Vineri se redeschide Baza de agrement a STPT de pe strada Renașterii
Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Premiera românească a filmului FJORD, ofertă de 900 de locuri la Timișoara
La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
As Tour Timişoara vă propune o vacanţă de vis în spectaculoasa insulă Rodos
STPT sărbătorește Ziua Internațională a Copilului în Parcul Copiilor în cadrul proiectului „Cireșar”
Surprize din „CODRU” pentru copii de 1 Iunie! Un troilebuz va prinde viață în Parcul Copiilor
Electroruga de la Buzad şi turneul de fotbal juvenil de la Dumbrăvița, recomandările Visit Timiş pentru weekend-ul prelungit dedicat copiilor
Trei zile dedicate copiilor la Iulius Town: cadouri, concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, tobogane gonflabile și nu numai la Happy Kiddo Days
Zile de mare sărbătoare la Ghiroda, de Rusalii. Pe lângă Rugă, cei mici vor avea o zi specială de 1 iunie
Timișoara întâmpină ziua de 1 Iunie cu o serie de acțiuni dedicate copiilor, dar și celor mari
Economic
Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
05 iunie 2026
de: Marcel Hoster
Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul
Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
06 iunie 2026
de Daniel Neacșu
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul
La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
06 iunie 2026
de Marcel Hoster
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul
Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
06 iunie 2026
de Marcel Hoster
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul
Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
06 iunie 2026
de Marcel Hoster
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul
Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
05 iunie 2026
de Marcel Hoster
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul
Proprietarii de locuințe din zona din spatele mall-ului din Calea Șagului nu vor un “Sin City” pe strada Sulina. Ei au strâns semnături și au trimis un protest în acest sens către autoritățile locale și județene. Hotărâți, locuitorii din zona amintită au adunat un număr mare de semnături și au întocmit un protest în scris,...
Citeşte tot articolul
Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
05 iunie 2026
de Ino Ardelean
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
05 iunie 2026
de Marcel Hoster
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
05 iunie 2026
de Marcel Hoster
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul






































Comentarii prin facebook