Aqua Park-ul de la Dudestii Noi, lovit de indiferenta guvernantilor

Primarii din afara alianţei care guvernează România nu au nicio şansă de a-şi vedea proiectele transpuse în realitate. S-a convins de acest lucru şi liberalul Alin Nica, edilul din Dudeştii Noi. Niciunul din cele patru mari proiecte depuse în urmă cu un an şi jumătate nu a fost aprobat.

Cel mai important proiect de la Dudeştii Noi este Aqua Park, care ar aduce o mulţime de avantaje localităţii timişeni. Îndrăzneţul proiect s-a lovit însă de indiferenţa guvernanţilor. „Aqua Park este o prioritate strategică pentru noi. Avem două direcţii – un parteneriat public-privat – legea este blocată în parlament, fiind trimisă spre reexaminare încă din octombrie 2010. Planul B este un proiect realizat anul trecut şi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, spre finanţare prin Programul Operaţional Regional. Nici până în ziua de astăzi nu am primit răspuns. Ştim că este eligibil. Aşteptăm până în vara acestui an până se deblochează legea parteneriatului public-privat, vom începe procedurile, este vorba de o sumă serioasă”, spune Alin Nica. Chiar dacă mai mulţi investitori din Italia, Germania şi Spania s-au arătat extrem de interesaţi să investească în Aqua Parkul de la Dudeştii Noi, primarul este circumspect. Nu vrea să se trezească cu DNA pe cap. „Ne este teamă să începem o investiţie de o astfel de anvergură pe un teren nesigur din punct de vedere legislativ. Încă un motiv de blocaj al unor idei foarte bune. Guvernul nu este preocupat, decât de proiectele primarilor din alianţa care conduce acum România”, spune Alin Nica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

aura a spus: (mai 30th, 2011 at 21:41 )

uraaaaa!

vai de capul tau a spus: (mai 31st, 2011 at 10:29 )

bai sulica, lasa tu aqua parcul si fa chesti ielementare. fa drumurile, canalizarea si alimenatrile cu apa. lasa aqua parcurile pt orase mari. ca nu de strand are nevoie comuna!

coxi a spus: (mai 31st, 2011 at 10:44 )

degeaba va luati de nica. pana sa vina el la primarie dudestii noi era o localitate in paragina. de cand e el, fata localitatii e alta. v-a imbogatit pe toti, inclusiv pe cei care il mancati de rahat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj INSCOP despre ieşirea PSD de la guvernare. Votanţii PSD sunt clar împotrivă, votanţii AUR o doresc cu entuziasm

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, 8 din 10 votanți PSD doresc ca partidul lor preferat să rămână la guvernare. În schimb, tot 8 din 10 votanți AUR vor ca PSD să plece guvernare.  Mai mulţi lideri PSD, începând cu preşedintele Sorin Grindeanu, vorbesc tot mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP despre ieşirea PSD de la guvernare. Votanţii PSD sunt clar împotrivă, votanţii AUR o doresc cu entuziasm
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1

Timișoreanul Robert Moldoveanu câștigă în promoția Gladius World Series într-un meci puternic împotriva turcului Omer Kavakli. Lupta s-a desfasurat la categoria lightweight, într-o importantă gală de arte marțiale, după reguli de K-1 profesionist, disputată în Danemarca, iar dupa 3 runde intense, Robert s-a impus prin decizie unanimă 3-0. Sportivul de la clubul Knock Down Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 58 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

Economic vezi arhiva Economic

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 58 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă
În județul Timiș, sub coordonarea Prefecturii, au fost declanșate o serie de controale în teren, alături de Garda de Mediu, Poliție și Jandarmerie, în mai multe locații unde au fost identificate sau semnalate depozitări ilegale de deșeuri. Până în acest moment au fost verificate primele două locații, iar acțiunea este în continuare în desfășurare. Controalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș, împreună cu Garda de Mediu, Poliția și Jandarmeria verifică județul pentru găsirea și închiderea gropilor/FOTO
Timișoreanul Robert Moldoveanu câștigă în promoția Gladius World Series într-un meci puternic împotriva turcului Omer Kavakli. Lupta s-a desfasurat la categoria lightweight, într-o importantă gală de arte marțiale, după reguli de K-1 profesionist, disputată în Danemarca, iar dupa 3 runde intense, Robert s-a impus prin decizie unanimă 3-0. Sportivul de la clubul Knock Down Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1
Mișcare pentru sănătate. Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment care va avea loc duminică, 26 aprilie 2026, la Timișoara, și care aduce în prim-plan sportul, spiritul de comunitate și mobilitatea urbană sustenabilă. Adresată unui public larg, de la copii și familii până la amatori și sportivi licențiați, competiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Să „biciclim” împreună! UPT anunță o năuă ediție a Poli Bike Challenge
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, 8 din 10 votanți PSD doresc ca partidul lor preferat să rămână la guvernare. În schimb, tot 8 din 10 votanți AUR vor ca PSD să plece guvernare.  Mai mulţi lideri PSD, începând cu preşedintele Sorin Grindeanu, vorbesc tot mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP despre ieşirea PSD de la guvernare. Votanţii PSD sunt clar împotrivă, votanţii AUR o doresc cu entuziasm
Cea mai nouă vedetă a pieței imobiliare timișorene a devenit, conform celor de la Imobiliare.ro, zona Take Ionescu – Tipografilor. Cenușăreasa Timișoarei rămâne, la prețuri, cartierul Freidorf, unde ar fi cele mai ieftine apartamente din oraș. Astfel, zona Take Ionescu – Tipografilor este cea mai scumpă din oraș, aici prețul mediu pentru un apartament vechi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua vedetă a pieței imobiliare timișorene a devenit zona Take Ionescu – Tipografilor
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că, în perioada imediat următoare, va demara discuții cu administraţiiler din comunele Pădureni și Parța, pentru a vedea dacă sunt de acord să fie parte a fuziunii administrative. Din punct de vedere politic, Pădureni şi Parţa au primari PNL, în timp ce Roşu este membru PSD. Administrativ, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, demarază negocieri cu omologii săi din Parţa şi Pădureni pentru o fuziune între cele trei comune
Timișoara nu duce lipsă de putere politică. Duce lipsă de rezultate proporționale cu ea. Puține orașe din România pot spune că au simultan o asemenea reprezentare: un primar cu vizibilitate europeană, un președinte al Consiliului Județean cu experiență parlamentară solidă și unul dintre cei mai influenți lideri ai politicii naționale provenit din acest oraș. Teoretic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea politică a Timișoarei: avantaj sau oportunitate ratată?
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.