“Bebelusul gay” sparge buboiul panotajului stradal din Primaria Timisoara

Afișul cu bebelușul gay, amplasat în centrul Timișoarei, a stârnit și altceva decât mânia localnicilor. Firma căreia îi aparține respectivul panou publicitar face afaceri cel puțin interesante cu municipalitatea, căreia nu-i plătește niciun leu.

În urmă cu puţin timp, timişorenii au fost oripilaţi de apariţia unui panou publicitar în favoarea homosexualităţii, în care era folosit un copil. Lângă fotografia bebeluşului era scris că publicitatea vine în sprijinul comunităţii gay din România. Panoul se afla în apropierea mai multor instituţii şi şcoli, fapt ce a stârnit reacţia adversă a multor timişoreni. În urma scandalului din presă, afişul a fost retras de firma proprietară a panoului, United Media. Nu înainte de-a redeschide un vechi puroi din Primăria Timişoara. Este vorba de publicitatea stradală, un fenomen scăpat voit de sub control, din care se scot bani frumoşi. Firma bucureşteană a aterizat în Timşoara în urmă cu vreo trei ani. Intră prin mai multe mijloace în primărie, iar octombrie 2009 a fost votată, cu multă voioşie, hotărârea de consiliu local pentru se făcuse lobby în lunile precedente.

O hotărâre discutabilă

Hotărârea prevedea ca United Media să construiască 100 de refugii pentru călători în staţiile de transport în comun. În schimb, primea de la primărie dreptul de a-şi amplasa 50 de panouri publicitare. Referatul care a stat la baza HCL este înduioşător. Din el rezultă că firma a făcut un mare bine Timişoarei. „În acest sens apreciem ca binevenită propunerea SC United Media SRL de a pune bazele unui parteneriat pe zece ani cu Primăria Municipiului Timişoara, în baza căruia să instaleze cu titlu gratuit un număr de 100 de refugii de călători, în principal în zonele mărginaşe, pentru amortizarea investiţiei aceasta urmând a instala un număr de 50 de panouri publicitare”, se arată în referat. Sau alta: “Interesul exprimat de SC United Media SRL nu urmăreşte a concura refugiile situate în zonele centrale sau de a crea o competitie în acest sens, ci vine în întâmpinarea nevoilor administraţiei publice locale, într-o perioadă de criză”. Este clar, avem de-a face cu un act de binefacere, iar timişorenii se revoltă aiurea împotriva unui panou cu un homosexual în devenire.

Niciun refugiu

Deşi au trecut mai bine de doi ani şi jumătate, firma nu a construit nici măcar un refugiu pentru călători, dar, în schimb, şi-a amplasat toate cele 50 de panouri. Chiar în zonele centrale, aşa cum s-a întâmplat şi cu panoul cu “bebeluşul gay”. Panourile s-au făcut fără autorizaţie, motiv pentru care primăria nu încasează niciun leu. Şmechereşte, în contractul cu municipalitatea există o clauză conform căreia firma începe plăţile din momentul în care obţine autorizaţia de construire, ne-au declarat mai multe surse din instituţie. În aceste condiții, normal că nu s-a grăbit să obţină nicio autorizaţie. Site-ul primăriei cofirmă faptul că firma respectivă nu a obţinut vreo autorizaţie de construcţie. Preţul mediu pe care o firmă îl percepe pentru o faţă a unui panou este de 300 de euro pe lună. Dacă faci un discount, se poate ajunge la 500 de euro, ambele feţe. Înmulţiţi aceşti bani cu 50 şi iese profitul pe o singură lună. Fără mari investiţii sau costuri de întreţinere.

Colegi la aeroport

Sursele noastre spun că în afacere sunt implicaţi mai mulţi angajaţi şi demnitari din primăriei, plus unii consilieri locali. Cei care s-au ocupat de afacere la Timişoara sunt bucureştenii George Nicolae şi Cristian Popescu. Primul, ginerele unui important om de afaceri timişorean, Eduard Şuli, a fost (poate mai este) coleg în Consiliul de Administraţie la Aeroportul Internaţional Timişoara cu Mihaela Mârza, şeful Biroului Control Intern şi Mangementul Calităţii. Numele lui Mârza a mai fost vehiculat în trecut în legătură cu o altă firmă care a folosit aceeaşi reţetă precum United Media. Este vorba de News Outdoor. Coincidenţă sau nu, tot George Nicolae şi Cristian Popescu erau implicaţi şi în acea afacere. Popescu are încă doi frați, răspândiţi prin toate partidele. Fratele mai mare, Kala Popesc,u era celebru la sfârşitul anilor ’90, când era şeful Tineretului PNŢCD.

Gaură de un million la bugetul local

În anii trecuţi, Mihaela Mârza a făcut parte, alături de actualul viceprimar Sorin Grindeanu, pe atunci consilier local, dintr-o comisie care trebuia să rezolve problema publicităţii stradale. Aceasta a rămas însă în aer și nu e de neglijat faptul că, în campaniile electorale, toate partidele sunt în goană după panouri publicitare. Tot în legătură cu scandalul publicităţii stradale, pe care a vrut să-l stopeze, poate fi pusă şi “executarea” fostului arhitect-şef al Timişoarei, Radu Radoslav. Mai trebuie spus că, potrivit site-ului Pressalert, Curtea de Conturi a descoperit o “gaură” de peste un milion de lei la Primăaria Timişoara, din cauza necolectării banilor din publicitatea stradală. Mai multe surse spun că afacerea panotajului stradal a ajuns şi pe masa procurorilor DNA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

petre a spus: (mai 13th, 2011 at 08:56 )

astea au tupeu grupa,dupa ce ca sunt hoti mai sunt si homosexuali

Hamid a spus: (mai 13th, 2011 at 09:25 )

Stimata d-na Iulia Avram, apreciez foarte mult interesul acordat acestui subiect ,insa consider ca ar trebui sa va aplecati mai mult asupra acestui fenomen si asupra acelora din Primaria Timisoara care au exercitat presiuni inimaginabile peste angajatii onesti ai acestei institutii .

pemeteanul a spus: (mai 13th, 2011 at 09:51 )

A SE SAPA MAI LA ADANC…!
A SE VEDEA SI AXA: MIUTZ-MARZA-COJOCARI-ORZA !
PLUS DECLARATIILE LOR DE AVERE…

POVESTE a spus: (mai 13th, 2011 at 10:24 )

Timisoara – „Oras de Poveste” …ah, si ar fi multe orase din frumoasa Romania pe langa care sa asezi aceste cuvinte ..dar…Timisoara …aici e o poveste pe care S. Spielberg ar fi gelos. As spune in continuare ” Timisoara – „oras de poveste, oras abandonat” …aici Primaria ar vinde si praful de pe strazi daca l-ar lua cineva, dar fiinca nu il ia nimeni, e plin de praf! Hotie continua …daca s-ar face mai adanc sapaturi in institutia primarului …oh, dar ce cratere financiare s-ar descoperii…
Imi aduc aminte de scandalul News Outdoor … care sa evaporat …si pentru ca nu a patit nimeni nimic, apare United Media ..care a intrecut orice masura ….exceptand articolul de mai sus, care prezinta 100% adevarul ..sa facem o tura prin oras si sa vedem unde sun amplasate aceste panouri ….in centru orasului ..ma mir ca nu au pus in curtea Catedralei sau in Poata Operei …nu numai ca nu exista statiile, dar nici aceste panouri , nici macar unul, nu are autorizatie !!! E trist sa locuiesti in Timisoara, iar afacerile mari sa le faca bucurestenii …. inca am incredere ca roata se invarte si toti acesti golani ai primariei vor simti pe pielea lor raul facut !!!
In continuare, cu ironie, va doresc zile de poveste placute !!

Polstul a spus: (mai 13th, 2011 at 10:53 )

Orzatu-le geaba tzi cu Poli dak o bulesti ku ckainii de bukuresti…homalaule

panoul mic a spus: (mai 13th, 2011 at 11:06 )

Asat e pepsi pe langa ce se intampla in primarie. Oricum faza cu Marza e reala. Orice afcere trece prin mainile ei. Acum are si un aliat in Grindeanu. Iar daesuypra lor sta nasul lui Marza… Nicusor M. Nu, nu Miut. Altul cu terenuri.

coca a spus: (mai 13th, 2011 at 13:05 )

iarasi grindeanu, tanarul infractor din psd.

delphin a spus: (mai 13th, 2011 at 14:04 )

Mai, Coca, dc e PSD-ist, cum vrei sa fie altfel decat infractor?

Sores a spus: (mai 14th, 2011 at 07:17 )

Marea ipocrizie este ca primăria a declarat ca nu știe al cui este panoul care a fost cu bebelusul gay,Panoul a fost daramat iar bucurestenii își desfășoară in continuare activitatea nestingheriti .Dar lucrul cel mai interesant o sa fie atunci când începe campania electorală .,oare pe cine va susține aceasta firma pentru fotoliul de primar??? P.S. Stati linistiti,in orașul asta poți scrie cât vrei de ilegalitatile primăriei ca nimeni nu face nimic.Povestea cu DNA-ul este pentru prostanaci,astea din primărie rad in hohote.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu premii, dar și îndrăgitele vânători de ouă toate aestea sunt cuprinse în programul Târgului de Paște de la Timișoara. Organizatorul, Casa de Cultură, a prezentat programul ediției din acest an. Timișoara își întâmpină vizitatorii, între 27 martie și 14 aprilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș se colorează în galben! Mai multe grupe de juniori ale cluburilor de pe raza Timișoarei își unesc forțele pentru a susține echipa națională de fotbal a României. Tinerii jucători vor urmări împreună, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la întâlnirea cu poeta și prozatoarea Anca-Iulia Beidac. Pregătind pentru tipar al patrulea volum de poezie, scriitoarea Anca-Iulia Beidac va vorbi despre scris ca proporție între rigoare și libertate, între întâmplare și destin. Discuțiile din cadrul acestei întâlniri vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a produs ceva „emulație”, activitatea medicală nu a fost perturbată. Direcția Națională Anticorupție (DNA) face, astăzi, controale la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara de unde a ridicat mai multe documente. Acțiunea are loc într-un dosar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la întâlnirea cu poeta și prozatoarea Anca-Iulia Beidac. Pregătind pentru tipar al patrulea volum de poezie, scriitoarea Anca-Iulia Beidac va vorbi despre scris ca proporție între rigoare și libertate, între întâmplare și destin. Discuțiile din cadrul acestei întâlniri vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu premii, dar și îndrăgitele vânători de ouă toate aestea sunt cuprinse în programul Târgului de Paște de la Timișoara. Organizatorul, Casa de Cultură, a prezentat programul ediției din acest an. Timișoara își întâmpină vizitatorii, între 27 martie și 14 aprilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO și dă sfaturi primăriei, dar și Consiliului Județean despre ce ar trebui făcut și urgentat în ridicarea obiectivului pe care îl numește ”copilul meu din punct de vedere administrativ”. Cosmin Tabără a apelat la imagini din dronă pentru a vedea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că starea de fericire nu mai poate fi înțeleasă fără a analiza impactul tehnologiei digitale. Iar pe prim plan este social media. Aceste concluzii se aplică mai ales asupra tinerilor. „Ediția 2026 a raportului „World Happiness Report” (Gallup World Poll) aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, un eveniment dedicat tradițiilor autentice din județ. Festivalul începe la ora 13:00, categoria „Laureați”, cu participarea localităților Parța, Banloc și Ghiroda, iar de la ora 14:45 va susține un moment special Ansamblul Profesionist Banatul. Secțiunile Expoziţii – Colecţii și Gastronomie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș se colorează în galben! Mai multe grupe de juniori ale cluburilor de pe raza Timișoarei își unesc forțele pentru a susține echipa națională de fotbal a României. Tinerii jucători vor urmări împreună, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.  Prin acest demers, cei de la Horticultura vor să aducă puţină linişte și speranță celor care trec prin moment mai dificile. “Un loc mic, dar cu un impact mare. Proiectul parcului din fața Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” s-a născut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în spațiul public drept locuința sa nu îi aparține ca domiciliu, ci reprezintă o investiție a unei firme în care este implicat. Potrivit acestuia, clădirea urmează să fie deschisă în luna mai și va funcționa ca locație pentru evenimente. „Este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.