Vestigii nepretuite, descoperite in Piata 700

S-au apucat de lucru la cea de-a patra clădire de birouri clasa A din centrul oraşului, dar au dat peste o bucată foarte importantă din istoria Timişoarei. Fundaţia fostei cetăţi, veche de 300 de ani, a fost descoperită în groapa săpată pentru fundaţia imobilului ultramodern.

În acest moment, arheologii sapă, pe o lungime de 30 de metri, pentru a face descărcare de sarcină. Ei au descoperit cărămidă care căptuşea miezul de lut al fortificaţiei vechii cetăţi medievale, ridicate în perioada 1730 – 1765. Arheologul Alexandru Szentmiklosi, coordonatorul şantierului, este încântat de descoperirea făcută. „Zidurile care îmbrăcau cetatea în stil Vauban sunt foarte importante. Pe ele putem face observaţii legate de construcţia şi volumul de muncă necesar construirii cetăţii, care a durat 35 de ani”, explică arheologul. Până acum se ştia, cel puţin în zonele care au fost demolate, că toată fundaţia escarpei şi contraescarpei erau ridicate pe piloni de lemn. „Am observat cum a fost, de fapt, construită această structură de lemn. În adâncime se băteau pilonii de stejar, care sprijineau o structură rectangulară de bârne. Acestea se îmbinau între ele şi, deasupra lor, transversal, erau dispuse alte bârne transversale, carourile obţinute fiind umplute cu cărămizi”, povesteşte Szentmiklosi. Cercetările din zona fostei fabrici Modatim au început acum câteva săptămâni, sub supravegherea arheologilor de la Muzeul Banatului. În timpul asediului prin care ducele Eugeniu de Savoya a cucerit Timişoara, vechea cetate a oraşului, care se întindea pe cinci hectare, a fost afectată iremediabil. Din oraşul medieval au mai rămas în picioare doar şapte clădiri. Construcţia noii fortificaţii de tip Vauban a început în 1730, lucrările încheindu-se trei decenii mai târziu. La sfârşitul veacului al XIX-lea, zidurile fiind considerate factor restrictiv pentru dezvoltarea oraşului, a început demolarea parţială a acestora. Cele 20 de milioane de cărămizi rezultate în urma demolărilor au fost folosite pentru fundaţia clădirilor noi, dar şi la pavarea străzilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO

Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3

Mai o zi până la reunirea lotului Politehnicii! Clopoțelul revederii va suna luni, la ora 18 pentru „noua” trupă viola, care va face primul antrenament al verii la Baza Adrian Stoicov. În perioada 14-24 iulie alb-violeții vor efectua cantonamentul de vară la Rogla, în Slovenia, țară unde s-a mai pregătit și în urmă cu 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Pe drumul dintre Deta și Cruceni s-a ajuns, la ambele tronsoane la etapa turnării primului strat de asfalt. La porțiunea dintre Livezile și Cruceni lucrările nu sunt la fel de înaintate ca și pe prima porțiune. Evoluția din ultima perioadă arată că șantierele pentru consolidarea DN 59B Deta – Livezile și Livezile – Cruceni au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai o zi până la reunirea lotului Politehnicii! Clopoțelul revederii va suna luni, la ora 18 pentru „noua” trupă viola, care va face primul antrenament al verii la Baza Adrian Stoicov. În perioada 14-24 iulie alb-violeții vor efectua cantonamentul de vară la Rogla, în Slovenia, țară unde s-a mai pregătit și în urmă cu 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3
Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 Timișoara au obținut un rezultat deosebit la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, clasându-se pe Locul al II-lea în competiția organizată de Crucea Roșie Română. Desfășurată într-un an cu o semnificație aparte, marcat de aniversarea a 150 de ani de activitate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de la Gimnaziala 18 sunt sanitari pricepuți
Cum inteligența artificială a început să erodeze legătura dintre educație și stabilitate profesională Una dintre cele mai puternice promisiuni ale lumii moderne începe să se fisureze: dacă înveți suficient, vei fi în siguranță. Generații întregi au crescut cu această idee. Diploma era mai mult decât o hârtie. Era un contract nescris cu viitorul. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diploma nu mai este o promisiune
Astăzi, la ora 11.24, România va marca solstițiul de vară, Soarele atinge punctul maxim pe bolta cerească. Solstițiul de vară este şi momentul în care începe vara astronomică. Evenimentul aduce cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an, ziua fiind de 15 ore și 32 de minute. După momentul Solstiţiului de vară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi are loc solstiţiul de vară. Începe vara astronomică şi se înregistrează cea mai lungă zi din an
SCM USV Timișoara a câștigat oficial un nou titlu de campioană națională la rugby 7s, după ce s-a impus și în ultima etapă a Campionatului Național. Bănățenii au dominat competiția (și) din acest an, câștigând toate cele trei turnee ale sezonului. Ultima etapă s-a desfășurat chiar la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, iar bănățenii au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii! SCM USV Timișoara își păstrează titlul la rugby în 7
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2026) începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română și continuă potrivit calendarului stabilit. 22 iunie 2026 Limba și literatura română – proba scrisă 24 iunie 2026 Matematică – proba scrisă 26 iunie 2026 Limba și literatura maternă – proba scrisă 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep emoțiile examenului de admitere la liceu! Vezi programul Evaluării Naționale
Top