Sorin Ovidiu Vintu, retinut pentru santaj!

Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut pentru şantaj de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru că i-a pretins lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus, în 19 aprilie, începerea urmăriri penale.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea Media, a înaintat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere în care îl acuză pe Sorin Ovidiu Vîntu de ameninţare şi şantaj. Biroul de presă al Ministerului Public a confirmat că, luni, plângerea lui Sebastian Ghiţă împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu, patronul Realitatea Media, a fost înregistrată. Din probele administrate până la acest moment, rezultă că, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu i-a pretins lui Sebastian Ghiţă 150.000 euro. „Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul Vîntu atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Inculpatul Vîntu a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie”, arată sursa citată.

„Grup mafiot, implicat în activităţi de crimă organizată”

Duminică, membrii Consiliului de Administraţie al Asesoft susţineau că, în urma ameninţărilor care le-au fost adresate, vor depune plângeri penale împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a asociaţilor săi, cerându-i totodată patronului Realitatea TV să înceteze presiunile. Membrii CA al Asesoft spun, prin intermediul unui comunicat, că au înţeles că au de-a face „cu un grup mafiot, coordonat de domnul Sorin Ovidiu Vîntu, care este implicat în activităţi de crimă organizată (spălare de bani, escrocherie, şantaj, utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea violenţei fizice etc.)”. CA al Asesoft a anunţat, de asemenea, că va apela la toate mijloacele legale necesare pentru a conserva investiţia realizată la Realitatea Media, în valoare de peste 10 milioane euro. „Toate acţiunile persoanelor desemnate de SC Asesoft International SA pentru derularea contractului de management (încheiat cu Realitatea Media SA, n.r.) au avut ca obiective: evitarea suspendării licenţei (licenţa audiovizuală a Realitatea TV, n.r.), plata taxelor datorate bugetului de stat, achitarea salariilor către jurnalişti (începând cu luna martie 2010) şi asigurarea unor condiţii de lucru decente”, se precizează în acelaşi comunicat.

„Tentativă de sabotare a Realitatea Media”

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al Realitatea Media a fost convocat pe 5 aprilie pentru a analiza execuţia contractului de management de către Asesoft, reprezentată de Sebastian Ghiţă, „în încercarea de a-l determina pe acesta să respecte clauzele contractului şi, în caz de nereuşită, denunţarea acestuia”. „Sub managementul asigurat de Asesoft s-au înregistrat întârzieri de plată ale unor datorii, inclusiv către bugetul de stat, fapt care a condus la blocarea conturilor Realitatea Media. Sunt câteva exemple care conturează o tentativă de sabotare a companiei Realitatea Media”, se spunea în comunicatul Realitatea Media. Totodată, Consiliul de Administraţie al Realitatea Media trebuia să discute şi „implicarea agresivă a Asesoft, prin domnul Sebastian Ghiţă, în strategia editorială şi în grila de programe a postului de televiziune, fapt care a pus în pericol însăşi emisia postului”. De cealaltă parte, Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, a afirma că îi este ruşine de ceea ce se întâmplă în prezent la Realitatea TV, precizând că situaţia este dificilă, dar speră că se va rezolva amiabil sau apelând la instituţiile statului şi la justiţie. Sebastian Ghiţă, care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vîntu. În 6 aprilie, Consiliul de Administraţie al Realitatea Media s-a întrunit şi a decis să ceară adunării generale a acţionarilor rezilierea contractului cu Asesoft. Adunarea generală este convocată pentru 27 şi 28 aprilie. (sursa foto: ziaristionline.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice
Top