„In vestul Romaniei, criza s-a simtit mai dureros decat in alte parti ale tarii”

Harald Zimmerman este preşedintele Grupului Oamenilor de Afaceri Liberali. Provenind din domeniul publicităţii, Zimmerman spune că, până în momentul de faţă, nu există niciun semn de revenire din criza financiară. Omul de afaceri timişorean spune că afirmaţiile guvernanţilor, referitoare la depăşirea perioadei de recesiune, sunt pur propagandistice şi consideră că un reviriment ar putea avea loc, cel mai devreme, în 2012.

Domnule Zimmerman, cum caracterizaţi actuala situaţie economică din ţară?
La întrebare am să răspund în calitate de reprezentant al unei firme care activează în domeniul publicităţii: pentru noi nu se simte până în momentul de faţă niciun reviriment. Domeniul publicităţii a fost unul dintre cele mai afectate de criza financiară şi din cauza faptului că npublicitatea este domeniul din care oamenii de afaceri, atunci când fac planurile, taie prima dată, pentru că au nevoie de bani pentru investiţii, pentru personal, pentru celelalte nevoi ale firmei. Iar atunci când vine vorba de tăieri bugetare, sigur că acolo se operează prima dată. Nu este o situaţie normală, dar acesta este nivelul la care ne situăm în momentul de faţă şi nivelul de cultură antreprenorială din România. În alte părţi sigur că s-ar proceda altfel, marketingului şi implicit publicităţii li se acordă o altă importanţă. Altfel se intră într-un cerc vicios: fără marketing, vânzările nu pot să crească, dimpotrivă – scad, ca urmare trebuie reduse şi mai mult cheltuielile, din nou se reduce bugetul pentru marketing şi publicitate şi aici se închide cercul, iar urmările sunt cele pe care toată lumea le poate intui. Asta, legat de publicitate, care este un barometru foarte fin al situaţiei economice din orice ţară. Când publicităţii îi merge rău, şi economia se află într-o situaţie dificilă, dacă nu critică, iar când îi merge bine, şi economia merge pe un trend ascendent. La noi încă acest lucru nu se simte şi, ca atare, aş zice că este greu de prezis când vom depăşi criza economică.

Cât de reală vi se pare părerea premierului Emil Boc, că am depăşit perioada de recesiune?
Mi se pare o aberaţie, este o afirmaţie propagandistică, pentru cei slabi de înger şi care probabil nu au discernământul necesar să înţeleagă complexitatea situaţiei economice. Nu se poate discuta în aceşti termeni. Ieşirea din criză este un proces, la fel ca şi intrarea în criză, un proces extrem de complex şi pe care aţi văzut că nici cei mai reputaţi economişti nu au să-l prevadă cu exactitate. Cu atât mai puţin se poate pune degetul şi indica o anumită zi în care, odată cu începutul primăverii, să se declare că am ieşit din criză. Chiar dacă se va înregistra o uşoară creştere economică, ceea ce este chiar foarte probabil la urma urmei, când te afli la un nivel foarte jos este foarte uşor să înregistrezi o creştere, pentru că totul depinde la ce te raportezi. Când te raportezi la zero, 0,01 este o creştere. Dar nu despre asta vorbim, ci despre momentul când totul va fi bine şi când orice cetăţean va putea să conştientizeze faptul că, într-adevăr, situaţia s-a îmbunătăţit. Or, momentul acesta se află încă destul de departe.

Cât de afectat a fost mediul de afaceri din Banat de criza financiară?
Mediul de afaceri este un domeniu în care nu se prea pot trage graniţe. Legăturile pe care le are mediul de afaceri din vest cu restul ţării, cu regiunea, cu euroregiunea şi cu restul lumii până la urmă nu se deosebesc foarte mult de celelalte zone ale ţării. Facem parte dintr-un sistem şi, dacă acesta este bolnav, normal că avem şi noi de suferit. Ar fi probabil nişte nuanţe care s-ar putea descoperi, dar acestea ar fi mai mult situaţii conjuncturale: faptul că din punct de vedere geografic suntem mai privilegiaţi, faptul că aici există alte tradiţii industriale şi în domeniul serviciilor, dar una peste alta, şi când cazi de de sus te loveşti mai rău decât atunci când cazi de la o înălţime mai mică. Aşa că eu zic că în partea de vest criza s-a simţit chiar mai dureros decât în alte părţi ale ţării.

Ce credeţi că-i lipseşte mediului de afaceri din vest?
Ajungem din nou la cultura antreprenorială care la noi, ca şi în alte părţi, a fost deficitară, iar pe de altă parte probabil că e vorba de un specific local. Dacă vorbim despre Banat şi despre bănăţeni, ştiţi bine că s-a spus în repetate rânduri că bănăţeanul îşi vede doar de ale lui şi există un soi de egocentrism în ceea ce îl priveşte, pune întotdeauna interesele lui şi ale familiei în faţa intereselor de grup. Dar cele două se întrepătrund, e vorba şi de o situaţie generală, la noi întreaga societate s-a atomizat după ieşirea din comunism. Aceasta a fost caracteristica cea mai pregnantă a societăţii româneşti, tot ce a fost înainte şi care poate în mod fals reprezenta solidaritatea socială s-a spart ca un balon de săpun şi din ea a rezultat o lume atomică care se mişcă în mod haotic. Ca urmare, nu există asociaţii, organizaţii, fundaţii care să sprijine oamenii de afaceri, în care ei să fie activi şi să se considere ca o parte a unei formaţiuni care îi reprezintă şi care, în acelaşi timp, le apără drepturile. În condiţiile acestea a fost foarte uşor pentru cei care au condus, din punct de vedere politic ţara să manevreze economia fără a avea cu adevărat un partener din partea oamenilor de afaceri, un partener de discuţie, de colaborare şi, în acelaşi timp, un câine de pază care să aibă un cuvânt de spus ori de câte ori atunci când măsurile luate de politicieni au fost aberante.

Când credeţi că vor depăşi criza criza financiară? Când va simţi şi cetăţeanul că ne-am revenit din punct de vedere economic?
Ar trebui să fac nişte previziuni în condiţiile în care aproape nimeni, în afară de premierul Boc, nu se aventurează în a face aşa ceva. Totul depinde de cei care se află la frâiele ţării. În condiţiile în care se va continua în felul în care s-a procedat până acum, fără o direcţie, fără nişte strategii pe termen lung, cu nişte măsuri luate conjunctural, haotic, pompieristic, cum vreţi, criza nu poate fi decât o chestiune care ţine mai mult de o logică intrinsecă a economiei. Ca urmare suntem ca o frunză în bătaia vântului: dacă vom avea parte de vreme bună avem şansa să ne revenim mai repede, dacă nu – va dura mai mult. Când vorbesc de atmosferă mă gândesc la faptul că, vrând, nevrând, facem parte din Uniunea Europeană, din nişte organisme economice care trag şi pe noi, vrem sau nu vrem. În ceea ce ne priveşte pe noi, din păcate, aşteptările mele sunt destul de reduse. Pentru un orizont de aşteptare foarte clar nu m-aş aventura, aş avansa poate anul 2012, acest an în niciun caz. În 2011 poate apărea doar o uşoară creştere din groapa în care ne-am aflat în anii trecuţi, dar acest lucru trebuie consolidat şi, în acelaşi timp, să nu se ivească cumva o altă criză, pentru că mecanismele globale sunt atât de complexe. Vedeţi că lumea a ajuns într-o situaţie absolut imprevizibilă şi e greu de anticipat ce se va întâmpla în economia asta globalizată, cu China care devine un actor tot mai important, dar care, la rândul ei, poate genera nişte probleme enorme pentru economia mondială şi aşa mai departe.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top