Un fost angajat acuza: zeci de milioane de euro, furate anual la primărie

În primărie se fură cel puțin 50 de milioane de euro pe an! Un fost angajat al municipalității aduce acuze grave lui Gheorghe Ciuhandu, Ioan Cojocari și șefei Direcției de Urbanism, Aura Junie.

În mod organizat, prin licitații publice și firme căpușă ale angajaților municipalității – așa spune fostul consilier juridic al Direcției de Urbanism, Daniel Ursu, că se fură din primărie. Acesta susține că bugetul local este văduvit anual de 50-60 milioane de euro. „Fură primarul cu Aura Junie. Se fură în mod sistematic, prin licitații publice. Se scoate la licitație utilitatea, vin firmele care trebuie, pentru care se dau sume enorme, după care acele firme de specialitate plătesc consultanță la o firmă căpușă ale nepoților Aurei Junie. Firma prin care se făceau toate PUZ-urile era, la început, a primarului, după care au venit firmele noului arhitect șef al orașului, care, la momentul în care a fost numit acolo în funcție, era administrator la două firme prin care s-au contractat aceste achiziții. Am demonstrat lucrul acesta și am certificat constatator. Anual, se fură cel puțin 50-60 milioane de euro”, susține fostul consilier juridic de la Urbanism. Acesta spune că angajații care nu se conformează mecanismului sunt dați afară de la municipalitate. „M-au dat afară din primărie pentru că nu am vrut să fur bani de la oameni. Am fost juristul Direcției de Urbanism până în 9 iunie 2010, după aceea m-au mutat la Poliția Comunitară și după aceea m-au dat afară. M-au dat afară fără examen, fără nimic, pur și simplu a venit o hârtie”, a declarat Ursu. „Nu am nepoți”, a fost singura replică a Aurei Junie, care a refuzat să comenteze acuzațiile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Petre a spus: (februarie 14th, 2011 at 17:45 )

Are dreptate Daniel Urs , ciuhandu este inconjurat de o sleahta de sefi-hoti care fura de 15 ani. Sper sa fie arestati cat de curand.Daniel Urs are curaj sa spuna de furturile din primarie , nu a mai facut nimeni acest lucru desii toti functionarii stiu dar au ales sa fie ca niste slugi , sa execute ordinele tampite ale sefilor de frica sa nu fie dati afara.Sa speram ca vor ajunge acesti hoti la Popa Sapca.

renu a spus: (februarie 15th, 2011 at 08:35 )

hai ba, ce dracu, am ajuns sa ne dea lectii de moralitate si sa ne povesteasca despre coruptie chiar urs, aka consilierul porno. ne facem de ras. asta nici nu trebuie luat in serios

Husein a spus: (februarie 15th, 2011 at 15:58 )

Sa nu pierdem din vedere vederea de ansamblu a primariei . Pe langa banii de spaga din sectorul smen-arhitect (cetateanul trebuia pentru PUZ,PUD sa decarteze in jur de 1000 EUR plus taxe de urgenta si cu firma recomandata de intocmire documentatie) mai sunt zone de coruptie pe care timisorenii trebuie sa le cunoasca si sa nu le uite la realegerea sefului mafiei ciuhandu-rom
Puncte de coruptie cu plata cash :
– directia patrimoniu (case pentru corupti indiferent de domeniu
,functionari publici , justitie , politie, rude si prietenii lor) ;
– directia drumuri si transporturi –chis culita;
– directia de mediu –ciupa vasile ;
– birou apa canal –onetiu marius ;
– pentru firme castigatoare de licitatie lucrari primarie –aura junie spaguta;
……………. Mai bine luati organigrama si daca veti gasi un domeniu fara corupti asteptam informatia in presa . DRAGI CONCETATENI NU MAI TRECETI CU VEDEREA JEFUIREA TIMISORENILOR ,STOPATI CORUPTII, SPUNETI TOT CE STITI SI VOR DISPAREA DEFINITIV

cofe a spus: (februarie 15th, 2011 at 15:59 )

terminati cu astea… au fost toate institutiile abilitate in primarie. credeti ca daca e adevarat din ce spuneti astia nu erau executati. sa fim seriosi

stripar a spus: (februarie 15th, 2011 at 17:23 )

statea la bara de inox cand vorbea tanarul pesedist? chiar e de ras faza cu acest individ… nu cred ca a facut-o de capul lui

simona a spus: (martie 15th, 2011 at 00:09 )

Faimosul consilier corect care in 14 februarie aducea critici Primarului Ciuhandu si Dumneavoastra le publicati cu „mandrie”, azi e piroman. Foarte credibil. Domnilor ziaristi, nu? Si comentatorii de ocazie care nu scapa momentul sa critice Primaria. O sa vedti ce va aduce mandatul PSD, daca, Doamne fereste, se va intampla asta, mai multi URSI, mult mai multi, multiplicati. Abia atunci veti intelege ce a insemnat binele, cinstea si onoarea primarului Ciuhandu

simina a spus: (martie 15th, 2011 at 08:50 )

da, simina, ai dreptate. numai ca, fata de alte publicatii on-line, pe aceasta discursul acuzator al lui urs nu a fost tratat pe larg, ci a fost redat ca o stire, ceea ce este normal. asa am vazut pe aici… oricum, in ceea ce-i priveste pe pesedisti ai perfecta dreptate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top