Aparatura de ultima generatie nefunctionala, din lipsa de personal

Secție specială cu aparatură de ultimă generație nefuncțională, din lipsă de personal. La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicii spun că legea îi împiedică să angajeze cadre pentru compartimentul de Terapie Intensivă – Boli Infecțioase.

În cazul infestării cu virusul AH1N1, pacienții nu pot beneficia de un compartiment special la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Chiar dacă secția de Terapie Intensivă – Boli Infecțioase a fost amenajată cu cinci paturi și aparatură de ultimă generație, medicii spun că legea îi împiedică să facă angajări de personal. „Anul trecut, când a fost pandemia cu gripa nouă s-a amenajat acea secție dotată cu aparatură de înaltă calitate. Acesta nu este funcțională, întrucât OUG 34 nu dă voie să angajezi personal medical decât dacă pleacă șapte oameni pentru un post. Deja am identificat cele două posturi de asistenți, dar avem nevoie de aprobarea ordonatorului principal de credit. Atunci, concursul s-ar putea organiza imediat”, spune Maria Cerbu, managerul de la „Victor Babeș”. Pentru ca secția să fie funcțională este nevoie de cel puțin patru asistenți medicali, care se fie instruiți, în privința folosirii aparaturii, la Institutul „Matei Balș” din București.
În prezent, toate cazurile de gripă nouă, inclusiv copiii, sunt preluate de Spitalul de Boli Infecțioase și sunt tratate în cadrul unui compartiment de anestezie – terapie intensivă. Asta, după ce, anul trecut, pacienții infestați cu AH1N1 ar fi trebuit internați la Spitalul Județean, unde fusese amenajat o secție specială. „Anul trecut, pe perioada pandemiei, cazurile cu insuficiență respiratorie trebuiau internate la Spitalul Județean, la terapie intensivă. Anul acesta nu mai este pandemie și avem un compartiment de anestezie – terapie intensivă, plus anestezia din compartimentul de chirurgie toracică. Acolo nu au condiții de izolare completă. Pacientul este izolat în salon și nu vine într-un contact cu alți pacienți, dar nu este la o secție specială”, a explicat managerul unității.
Recent, la Timișoara au fost raportate două cazuri de gripă nouă. „Direcția de Sănătate Publică ne-a înștiințat recent că sunt două noi cazuri de gripă nouă. Unul a avut o evoluție bună. Celălalt a avut o formă severă, cu insuficiență respiratorie. L-am internat la terapie intensivă, deși nu am avut certitudinea că e AH1N1. L-am tratat așa, după care am primit confirmarea de la București”, a mai spus Maria Cerbu.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

medicina "privata" a spus: (februarie 9th, 2011 at 11:05 )

Echipamentele luate din banii nostri (din bugetul statului) nu vor functiona pentru ca pacientii (clientii) sunt astfel redirectionati catre clinici private unde aceeasi medici devin brusc interesati si foarte profesionisti intr-un sistem de medicina asa zis „privata”.
Nu ar trebui sa se mai permita ca acesti analfabeti (medici plimbatori) sa „fure” pacientii platitori de asigurari de sanatate la stat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Top