Unii cu mitingul, altii cu dansul… Nelu cu mic dejunul

La comanda fostului procuror Victor Ponta, „care în viaţa lui n-a prins pe nimeni, nici măcar pe Traian Băsescu” (apud Crin Antonescu, viitorul aliat al lui Ponta), sute sau chiar mii de PSD-işti s-au apucat, în toată ţara, să protesteze în faţa sediilor PD-L. Motivul pentru care oamenii au fost scoşi pe un frig de crapă pietrele la aceste manifestări n-a fost prea clar. Fiindcă n-au protestat nici pentru nivelul scăzut de trai, nici pentru situaţia pensionarilor, a sistemului sanitar, a bulibăşelii din educaţie şi, în general, împotriva colapsului economic. Nu, mitingul a fost împotriva arestării colegului de partid din Argeş, Constantin Nicolescu. Ceea ce seamănă a presiune clară la adresa Justiţiei. Cum lucrurile sunt destul de limpezi, iar PSD va veni într-un viitor apropiat la guvernare, vrem să vedem ce magistraţi se vor mai lega de vreun „neprihănit” PSD-ist. Cât despre procurorii şi judecătorii care deja au îndrăznit acest lucru, e treaba lor, sunt pe cont propriu. Cel mai bine ar fi să-şi ia vize pentru Congo. Dacă tot se întoarce Bombo. Şi la urma urmei, ce treabă avea Costi Ostaficiuc cu arestarea lui Nicolescu?
Sub deviza „criza nu ne deranjează, toată lumea râde, cântă şi dansează” a început Olimpiada de Chimie de la Timişoara. Majorete, pampoane portocalii, jambiere portocalii, cântece, dansuri, voie bună. Distracţie la maximum! Şi un invitat pe măsură: ministrul Daniel Funeriu. Unul dintre cei mai ilari miniştri ai Educaţiei din întreaga istorie a României. Nu spun „cel mai”, fiindcă nici cu coana Abramburica nu mi-e ruşine, iar cu Adomniţei nici atât. Care Funeriu a fost primit de şeful învăţământului (era să spun pupincurismului) timişean cu citate din… Daniel Funeriu. Haioasă ţară!
Şeful poştelor din zona de vest revine în forţă. După ce ne-a obişnuit cu tot felul de iniţiative care de care mai trăsnite, Nelu Balaş, aflat într-o continuă campanie electorală nici el nu ştie pentru ce, a ieşit pe piaţă cu „micul dejun cu angajaţii”. N-am înţeles dacă e cu rugăciune sau fără. Cică demersul ar fi motivat de faptul că şeful Poştei vrea să-şi cunoască îndeaproape subalternii. Foarte frumos, deşi ar fi trebuit până acum să-i cunoască. Dar de ce trebuie ca acest lucru să fie supermediatizat? E treaba lui proprie şi personală să stea la masă cu angajaţii. Oricum, pentru viitor, dacă intră în pană de subiecte, îi propunem lui Balaş câteva acţiuni care musai trebuie mediatizate. De exemplu, „La cules de ghiocei cu Nelu Balaş” sau „La pus de murături cu Nelu Balaş”. Sau, de ce nu?, concursul cu premii „Să râdem cu/de Nelu Balaş”.Marele premiu ar consta, la alegere, între un botez la o biserică neoprotestantă sau o concediere fulger.
Când părea că telenovela PNŢCD este pe cale să se îndrepte spre un happy-end, Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu înţelegându-se pentru organizarea unui congres care să reunifice cele două grupări ale partidului, ţop!, că apare un al treilea preşedinte PNŢCD. Este vorba de un anume Eugen Moiescu, care sâmbătă a fost încoronat pe scaunul lui Corneliu Coposu de o gaşcă de trădători din cele două facţiuni rivale. Cine e acest individ? Un aventurier întors din Statele Unite, fost membru PRM, care în 2008 a candidat pentru acest partid la Primăria Reşiţa, obţinând cu brio 600 de voturi. Atâta circ pentru 1% din voturi, chiar că e greu să mai înţelegi ceva.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

daniel flueriu a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 19:01 )

PSD-iştii ăştia sunt tare stupizi.

adi a spus: (februarie 1st, 2011 at 08:50 )

e o tragedie ce se intampla la pntcd… maniu, coposu, ratiu. oare ei ce parere au?

adam & eva a spus: (februarie 1st, 2011 at 09:32 )

e tare fratele balas… mai asteptam actiuni asemanatoare. poate vom asculta in posta si povestea sulii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți

Foarte tânărul pilot timișorean Andreas Benea, în vârstă de numai 14 ani, a impresionat la prima sa participare în Romanian Endurance Series, reușind să urce pe podium și să obțină inclusiv cel mai bun timp într-una dintre cursele care au avut loc în weekend pe circuitul Transilvania Motor Ring. La numai 14 ani, Andreas Benea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea UDMR a decis marți să nu facă parte dintr-un eventual Guvern Veștea. Decizia finală va fi luată totuşi de grupurile parlamentare ale UDMR. Înainte de şedinţa liderilor maghiari, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan şi Dominic Fritz. UDMR a decis că nu va intra la guvernare, a anunțat Csoma Botond, liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Veştea, şanse minime de învestire. UDMR refuză participarea la guvernare
FLIGHT FESTIVAL revine între 19–21 iunie 2026 cu cea mai amplă ediție de până acum, desfășurată la Muzeul Satului Bănățean, într-un concept care transformă întregul spațiu într-un aeroport imaginar al muzicii, tehnologiei și educației. Ediția a 8 a continuă direcția de edutainment, integrând experiențe interactive, zone tematice internaționale și, pentru prima dată, o scenă dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AMR 3! Flight Fest, aproape de start. Lista finală a celor care vor urca pe scenă
Municipalitatea timișoreană vrea să întocmească expertize tehnice pentru avizarea și autorizarea de către ISU a unitățior de învățământ aflate în administrarea sa. Realizarea documentațiilor va fi realizată în trei loturi. Pentru acest proiect au fost alocate 1,48 milioane de lei, iar licitația a fost lansată pe SEAP. Operațiunile se realizează prin Administrația pentru Sănătate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea autorizarea ISU pentru unitățile de învățământ din administrare
Zi specială. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumelor de debut intitulate „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, semnate de dr. Ioana Crișan, medic rezident la Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lansare de carte la UMF: „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, de Dr. Ioana Crișan
Universitatea de Vest Timișoara a anunțat deschiderea platformei online de înscriere pentru noul an de studiu. Cu această ocazie, UVT scoate la concurs aproximativ 6.500 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2.725 finanțate de la bugetul de stat, cu 73 în plus față de anul universitar anterior, respectiv aproximativ 4.500...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara a deschis platforma online de admitere pentru noul an universitar
UVT a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia. Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din România care a primit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara, premiată la Bruxelles cu titlul „ESCI Champion of Excellence”
Există un mare avantaj în a avea un vinovat clar: nu mai trebuie să înțelegi problema. Dacă prețurile cresc, dacă viața devine mai complicată, dacă lumea pare mai nesigură, e reconfortant să existe un nume pe care să-l punem pe afiș. Astăzi, pentru mulți, acel nume este Donald Trump. Numai că realitatea rareori încape într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trump, vinovatul perfect. De ce e mai simplu să judecăm un om decât să înțelegem un sistem
Top