Sefii firmelor de constructii arata cu degetul catre Primaria Timisoara

Nu directorul firmei de construcţii este vinovat că a lucrat fără asigurare de răspundere civilă, ci beneficiarul lucrării respective, adică Primăria Timişoara. Cel puţin aşa susţin mai mulţi şefi ai unor societăţi cu activitate în acest domeniu.

Societatea de Drumuri Municipale a ajuns în pragul executării silite, pentru că, în timpul lucrărilor de refacere a asfaltului pe str. Alexandru Vlahuţă, unul dintre angajaţi a spart o conductă de gaz, iar un imobil a sărit în aer în urma acumulărilor de gaze. La întrebarea dacă se poate contracta o lucrare fără ca pentru ea să existe o poliţă de asigurare de răspundere civilă răspunsul unanim este „Se poate!”.
„Bineînţeles că se întâmplă. O societate este obligată să încheie asigurare la un contract în momentul în care începe lucrarea, adică asigurarea este pentru lucrare, nu pentru firmă. Doar utilajele şi mijloacele de transport ale firmei au toate RCA din start. Acum, cum se scot toate lucrările la licitaţie, există o condiţie în contract, la caietul de sarcini, pentru că se poate întâmpla orice şi trebuie să fii acoperit. Acolo cineva nu a verificat cât de reală este acea asigurare pentru lucrare. Sau poate a ştiut…”, spune Teodor Muntean, directorul SC Drumuri şi Poduri SA Caraş-Severin, care are drept acţionar unic consiliul judeţean.
Reprezentanţii firmelor private de construcţii sunt şi mai categorici. „Se poate lucra fără asigurare de răspundere civilă, totul depinde de beneficiar şi de ceea ce solicită el. Acum, cu criza asta, mai toţi vor lucrări la negru, adică să aibă preţul cât mai mic. Pe acte e una, iar în realitate e alta”, afirmă A.B., un administrator de firmă de construcţii din Timiş. „Părerea mea e că trebuia să aibă asigurare pe lucrare, clar! Cine are o asemenea lucrare în oraş, în care se folosesc utilaje mari, nu riscă, mai ales că cei care lucrează cu statul trebuie să respecte nişte norme stricte, nu e ca la lucrările mici, unde se face ce vrea beneficiarul”, consideră, la rândul lui, F.B., director de societate de construcţii cu sediul în Timişoara.
Nefericitul eveniment care a lăsat fără casă o familie de septuagenari s-a petrecut  în mai 2008, când un excavatorist de la SDM, care lucra la refacerea asfaltului de pe stradă, a lovit o conductă de gaze, iar acumulările din subsolul clădirii au dus la explozie. Magistraţii Tribunalului Timiş au decis că proprietarii trebuie să primească, de la SDM, despăgubiri de 300.000 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Petre a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 08:49 )

Solicitam primarului si acolitilor sai care isi dau premii , stimulente si salarii mari sa renunte la aceste valori deoarece au furat destul si sa dea banii de despagubire si poate repara si blocul distrus . Nu se stie cand ii loveste si pe ei un suflu de explozie .La puscarie cu voi penali ai administratiei ciuhandu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Top