Superlative 2010: Cinci pentru Timis, unul si unul!

La final de an m-am gândit să fac pe nea Tatulici şi să dau premii. Mare lucru nu e: o măslină, o atenţie, o laudatio, să ştie şi oamenii ăştia că n-au muncit pe brânci anul ăsta doar pentru foarte mulţi bani.

1. Secţiunea cu barbă: „Eu l-am făcut, eu nu-l omor!”

Gheorghe Ciuhandu, primar, Constantin Ostaficiuc, preşedinte CJT

Cele mai proeminente figuri politice şi administrative pe o rază de 50 km (până la Gh. Falcă), primarul Gheorghe Ciuhandu şi preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, au dovedit multă frică de Dumnezeu şi de autoritatea pentru protecţia copilului de demnitar când şi-au lăsat pruncii să facă afaceri indecent de aproape de zona de decizie a părinţilor lor, situaţie ce oricum mirosea a conflict de interese, ca să nu rostim cuvinte grele care încep cu „c” şi se termină cu „rupţie”. Ce era să facă şi ei, edilii, să-şi omoare copiii? Să-l bată edilul Gheorghe pe arhitectul George?, se întreba retoric creştin-democratul Ciuhandu după ce fiul i-a încălcat ipotetica poruncă părintească de a face afaceri mai departe de Timişoara. Sau ce putea face liderul PDL Timiş când familia fiicei sale Diana şi-a dorit cu atâta ardoare să ridice PIB-ul României prin activităţi în parcul industrial moşit de instituţia condusă de tata? Credincioşi ortodocşi practicanţi, Ciuhandu şi Ostaficiuc au fost mai dregrabă puşi la încercare de divinitate nu pentru a se demasca posibila natură cel puţin imorală (dacă nu penală) a faptelor în lor, ci pentru a-şi dovedi umanismul lor infinit, necăsăpindu-şi în bătaie copiii după principiile „Eu te-am făcut, eu te omor” şi „Bătaia e ruptă din Rai”. Premiu: o foarfecă.

2. Secţiunea UPU: „Soluţii pentru ieşirea din criză. Diazepamul”

Lorin Fortuna, ezoterist, gorilian

În mod normal, pentru găsirea unor soluţii de ieşire din criză ar fi trebuit premiat un ilustru economist, un mare meşter al lumii bancare sau chiar politice, ce mai, un Emil Boc, s-o spunem pe faţă! Lorin Fortuna nu ştiu încă ce este, poate că e gorilian, că balaurian sigur nu este, nici şerpilian, şi n-am curaj să-l întreb, că nu mai scap de el. După cum zice primul primar al Timişoarei libere după 1989, Pompiliu Alămorean, mulţi revoluţionari au probleme psihice din cauză că în acele momente de luptă cu hidra comunistă li s-ar fi dat să consume energizante în balconul Operei. Nu ştiu dacă de la energizante s-au damblagit mai mulţi lideri luptători, dar cert este că, la scurt timp după afirmaţia lui Alămorean, Lorin Fortuna a spus că el deţine soluţiile pentru ieşirea din criză. Păcat că n-avem nici noi, nici Emil Boc reţeta. Dar ar putea fi vorba de Diazepam. Premiu: o bere fără alcool.

3. Secţiunea cu şcoală: „Dom’ profesor nu fi trist, că mă fac buldozerist!”

Mircea Băcală, prefect, jurist

Prefectul Mircea Băcală merită laureat cu această ocazie. Domnia sa a cerut şcolilor profesionale din Timişoara să ofere mai multe locuri pentru profesionalizarea tinerilor în meseria de buldozerist. E o meserie pe cât de grea, pe atât de frumoasă, dar nu cred că recomandarea făcută de prefect a fost una întâmplătoare. Băcală n-a uitat că tagma buldozeriştilor a dat judeţului un important om politic, pe preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, actualul director al Apelor Banat. Mi-ar plăcea să cred că gestul reprezentantului guvernului în Timiş a fost şi un compliment făcut colegului său de executiv în deconcentratele regiunii. Frumos din partea dumneavoastră, domnule prefect! Premiu: un pachet de napolitane cu cremă de cacao.

4. Secţiunea feroviară: „Fiecare medic poartă în raniţă bastonul de mecanic de locomotivă”

Acest premiu aproape special i se atribuie medicului liberal Horia Cristian, cel care şi-a luat în serios rolul de deputat de Timiş pentru a cere în Parlamentul României resurse bugetare pentru nişte proiecte de mare anvergură pe care le-a auzit şi dânsul de pe la alţi înaintaşi ai lui, proiecte rostite o dată la deceniu, să nu se uite de ele, mai ales în ideea atragerii unor fonduri europene. Totul este îmbrăcat sub denumirea de Plan integrat de transport urban, care cuprinde un pasaj suprateran la Gara de Nord din Timişoara, un tren urban care să se lege tramvaiele de liniile de tren, dacă tot au acelaşi ecartament. Plus o centură ocolitoare, tot feroviară. Cu siguranţă că amendamentul liberalului la bugetul de stat pe 2011 a fost respins, dar abnegaţia dumnealui merită recompensată peste 50 de ani, când se va finaliza lucrarea. Măcar un vagon să fie denumit „Linia 1 metropolitană, Vagonul «Horia Cristian»”. Premiu: un disc-compact cu manele şi cântece de voie bună.

5. Secţiunea Albă ca Zăpada: „Un veac de incertitudine”

Au trecut aproape zece ani de când deputatul de Sânnicolau Mare, Alin Popoviciu (PDL, atunci PD), şi directorul adjunct RATT, Ionuţ Nasleu (PNL, atunci PRM), s-au tot întrebat, precum mama vitregă a Albei ca Zăpada, care este cel mai frumos june politician de pe Bega. Cel mai frumos dintre cei doi, evident, că aşa îl mai avem şi pe Sorin Grindeanu. Disputa a plecat de la un eveniment monden şi s-a extins de la frumuseţe la bogăţie, deşteptăciune şi alte învârtoşeli. Pe această cale vreau să pun capăt acestei chinuitoare întrebări, printr-un premiu extraordinar. Deşi nu-mi stă în obişnuinţă să stabilesc astfel de lucruri muiereşti, îi declar, totuşi, pe amândoi unul mai frumos decât altul şi ălalalt mai frumos decât ălalalt. Oameni buni, aceşti politicieni odată tineri au nevoie de această recunoaştere, amândoi umblând în anturajul unor femei care bat, care mai de care, la porţile consacrării mondene şi nu numai. Dl. Popoviciu îi face umbră Elenei Udrea, iar dl. Nasleu a luat sub aripă o bombă sexi, domnişoara Boancă, o ştiţi. Asta înseamnă că oamenii ăştia au şi bani. Deci nu le mai dau premiu.

* premiile sunt în limita stocului disponibil

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

brandu de cjt a spus: (decembrie 30th, 2010 at 10:11 )

nu vreau sa fiu carcotas, dar fiul lui ciuhandu chiar e profi in ceea ce face. ma intreb ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi facut popa si primea o parohie buna, chiar daca era un popa de exceptie. tot ciuhandu senior era injurat, cu siguranta. despre fata lui ostaficiuc nu stiu mai nimic. despre ionut si popoviciu… pai actualul deputat nu mai avea argumente in fata lui ionutz si i-a spus de la obraz ca este mai frumos decat el. repet, din lipsa de argumnente… a vazut ca intelectual nu il face, asa ca s-a gandit sa se dea mai frumos.

dan a spus: (decembrie 30th, 2010 at 11:10 )

vrajeala asta bine orchestrata cu fiul lui ciuhandu nu mai tine. toti stiu, sau aproape toti, ca ciuhandu jr. NU face afaceri cu statul, asa cum fac mai TOATE beizadelele zilei de azi. comparatia intre fiica lui ostaficiuc si baiatul lui ciuhandu, e fortata si penibila.

Lavinia a spus: (decembrie 31st, 2010 at 11:08 )

Esti tare d-nule Sasu , ai reusit in ciuda zilei incarcate sa-mi aduci zimbetul pe buze cititnd acest articol, in special cu sectiunea ALBA CA ZAPADA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Top