Logodna, institutionalizata legal

De la 1 octombrie e oficial. Noul cod civil a intrat în vigoare, dând naștere unor noi instituții și reguli în materia dreptului familiei. România revine astfel din punct de vedere al legilor din domeniul familiei în rândul țărilor europene moderne, societatea românească având șansa să se dezvolte într-un cadru legislativ deschis, în care logodna, ruperea logodnei sau despăgubirile pentru ruperea abuzivă a logodnei devin norme de drept ce urmează a fi aplicate tuturor celor ce le uzează.

Iată deci cum vechi obiceiuri, practicate de aproape toată lumea, au căpătat valoare normativă, ajungând astfel ca, așa cum este firesc, norma legală să coboare către societate și necesitățile ei, astfel încât logodna, ruperea acesteia sau situațiile sociale conexe, să capete consistența cuvenită și din punct de vedere legal, ducând în mod oficial la producerea de efecte juridice atât în raporturile dintre logodnici, cât și în cele dintre aceștia și restul lumii.
Dacă era necesară o astfel de reglementare, este de la sine înțeles că da, în condițiile în care cutuma logodnei era respectată de aproape toți cetățenii țării. Prin instituționalizarea sa în normă juridică, aceasta nu devine o necesitate, o formalitate anterioară obligatorie încheierii căsătoriei, ci rămâne o facultate a viitorilor soți, prin care aceștia tind să-și garanteze promisiunea viitoarei căsătorii respectiv tind să o opună astfel și terților cu care interacționează.
Nici în actuala reglementare încheierea logodnei nu este supusă vreunei formalități special, ea putând fi dovedită cu orice mijloc de probă. Prin urmare, nu este necesar ca odată cu încheierea logodnei să se semneze de către părți un act juridic care să conțină promisiunea reciprocă de încheiere a viitoarei căsătorii, întrucât simpla acceptare a logodnei dovedită inclusiv prin proba testimonială produce efectele juridice prevăzute de noul cod civil.
Este foarte important faptul că, potrivit dispozițiilor noului cod, indiferent de forma în care se încheie logodna, clauza de rupere a acesteia nu este necesar a fi inserată expres, fiind considerată a fi existentă chiar dacă este nescrisă. Astfel, fiecare dintre logodnici poate rupe logodna oricând, indiferent de conținutul actului juridic care i-a legat, încheierea logodnei reprezentând doar o modalitate de prefigurare a viitorului angajament matrimonial.
Ruperea abuzivă a promisiunii de încheiere viitoare a căsătoriei nu putea rămâne nesancționată de legea civilă, astfel încât a fost instituită regula potrivit căreia cel ce rupe logodna abuziv sau care determină prin conduita sa cealaltă parte să rupă logodna să poată fi obligat la plata cheltuielilor făcute efectiv sau contractate pentru căsătorie sau plata oricăror alte prejudicii cauzate urmare a neîncheierii căsătoriei.
Ruperea logodnei produce efecte și în raporturile foștilor logodnici cu terții, aceștia din urmă având dreptul să solicite restituirea darurilor de logodnă, cu excepția celor obișnuite. Este de la sine înțeles că prin daruri obișnuite legiuitorul s-a referit la florile sau atențiile pe care invitații le fac în mod formal la un asemenea eveniment. Prin urmare, foștii logodnici ar trebui să restituie, urmare a noii prevederi, darurile substanțiale și sumele de bani recepționate cu această ocazie. Dreptul terților de a solicita restituirea darurilor se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei, înlăturându-se astfel nesiguranța viitoare a proprietății asupra unor bunuri mobile dacă nu au fost solicitate în termen, dar și riscul unor posibile abuzuri ulterioare. Același termen este acordat de legiuitor și logodnicului vătămat prin ruperea abuzivă a înțelegerii pentru recuperea cheltuielilor efectuate sau contractate pentru căsătorie sau pentru recuperarea daunelor provocate de ruperea logodnei, timpul funcționând și în această situație ca un instrument menit să consolideze o situație socială dacă nu este contestată.
Logodna devine astfel primul act juridic pe care viitorii soți îl fac în comun, creându-le drepturi și obligații reciproce, dar și în raport de terți (cu privire la darurile recepționate cu ocazia evenimentului), având astfel și o componentă de responsabilizare a viitoarei familii.