„Mircea, fa-te ca lucrezi”

România e o ţară în care nimeni nu-şi asumă niciodată răspunderea pentru un eşec. Aşa suntem noi în toate. Suntem foarte buni, harnici, viteji, inteligenţi, competenţi, dar alţii nu ne înţeleg. La fotbal ne fură arbitrii, iar în politică „marea ocultă internaţională” e înfricoşată de valoarea noastră. Un ultim exemplu este ratarea spaţiului Schengen. Guvernul, preşedintele, toţi şi-au făcut datoria, dar „interesele” nu ne vor. Retras din prim-planul vieţii politice (unii zic pe motiv de Nuţi) pe moşia sa din Caraş-Severin, vicepreşedintele naţional al PD-L, Sorin Frunzăverde, mai intervine din când în când cu critici la adresa guvernului. Ultima dată a cerut – şi e destul bun simţ în acest lucru – demisia ministrului de Externe, Teodor Baconschi, în caz de „adio Schengen”. În cel mai pur stil românesc, intelectualul Baconschi a răspuns cu „ba pe-a mătii”. Adică, vezi Doamne, Frunzăverde i-ar fi cerut demisia gelos pe „proiectul său reformator” din interiorul PD-L. Tare, dom’ ministru! Ce are sula PD-L cu Prefectura Schengen nici că mai contează.

În mod normal, nici Mircea Băcală nu prea ar avea treabă cu Prefectura – şi nu că ar fi sulă – şi totuşi e prefect. Din această poziţie ţine morţiş ca, măcar o dată pe săptămână, să dea cu barosul în baltă. „Mircea, fă-te că lucrezi!” e un îndemn celebru din timpul evenimentelor din decembrie 1989. A făcut ulterior carieră, ca un fel de mascotă a „aflatului în treabă”. Şi Mircea asta face. După tot felul de idei care de care mai poznaşe, Băcală i-a pus acum pe poliţişti să urmărească utilajele firmelor de deszăpezire. Să le noteze numărul de înmatriculare, să le verifice, eventual să le mai şteargă de praf şi zăpadă, apoi să le facă plinul. O fi auzit şi Mircea că poliţiştii nu prea au de lucru şi le găseşte el. Ce uită să spună Mircea, că n-are voie, e faptul că drumurile cele mai înzăpezite sunt cele din subordinea Consiliului Judeţean. Cele păstorite de Drumurile Naţionale sunt absolut curate, ale Primăriei Timişoara aşa şi aşa, în timp ce pe drumurile judeţene viteza maximă de deplasare e 20 km/h. Inclusiv pe „perla coroanei”, Timişoara – Lipova. Mircea, nu te mai face că lucrezi şi vezi dacă nu aşa stau lucrurile!

În timp ce poliţiştii, puşi de prefect, fac inventarul sculelor de deszăpezire, nişte puşti de 15 ani au spart un depozit, au furat un microbuz şi marfă de 50.000 de lei. Probabil au văzut şi ei filme americane cu devenirea mafioţilor în anii interbelici şi şi-au zis să facă şi ei acasă ce văd la televizor. La această vârstă, unii copii se mai joacă cu săbii de lemn şi praştii. Dar „valoarea” nu aşteaptă numărul anilor. Că au probabil în faţă un viitor măreţ, cu o continuă navetă pe Popa Şapcă, e o altă discuţie. Ne tot lăudăm cu tinerii noştri olimpici, dar nu stăm rău nici la capitolul mici infractori.

Ce mai jale, ce mai vuiet! Deputatul Claudiu Ţaga pleacă/e exclus din PNL. Cum, nu ştiaţi? Pe bune, chiar există un deputat de Timiş, pe nume Claudiu Ţaga. A strâns şi el 1.000 de voturi pe Colegiul Jimbolia, adică mai puţine decât are nevoie un primar de Saravale sau Sânpetru, şi a ajuns deputat. În parlament a deschis gura o dată, când a depus jurământul. Apoi s-a remarcat prin faptul că, fiind membru al comisiei care verifica activitatea Elenei Udrea, i-a oferit un uriaş buchet de trandafiri… Elenei Udrea. Cică Ţaga n-a mai suportat să stea închistat într-un partid care nu-i punea în valoare mega-ideile sale săltăreţe de stau mâţele în cap. Acum, împreună cu Alin Popoviciu, va face probabil cel mai tare cuplu comic din Parlament. Se va râde pe bune de acum înainte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

ioana a spus: (decembrie 28th, 2010 at 18:20 )

tare, mon cher!

dm a spus: (decembrie 28th, 2010 at 19:56 )

ino, tu nu ai muncit in viat ata:))))) de unde stii tu toate astea????

rebeca a spus: (decembrie 29th, 2010 at 07:18 )

nici nu tebuie sa munceasca, atata vreme cat nu are vreo functie cu impact la public. bacala e prefect si e platit din niste bani. ia ghici ce bani? publici? mai sa fie….

ANA a spus: (decembrie 29th, 2010 at 10:39 )

Domnul Popoviciu plange pe la Realitatea ca nu are afaceri cu statul.Dar sotia sa are afaceri cu Sc. generala 30.Are actiuni la o pizzerie Popoviciu.

raul a spus: (decembrie 29th, 2010 at 11:00 )

are… la san marzano. nasolia e ca noi stim, toata lumea stie, el se victimizeaza… si de fapt il doare la baston. a ajuns un oligofren cu acte in regula sa ne rada in nas.

dutu a spus: (decembrie 29th, 2010 at 13:16 )

Popoviciu are mai multe afceri cu statul, directe sau prin interpusi. A luat clubul CFR, a mai luat pe la scoala 30. In colegiul lui nu se asfalteaza un drum, nu se repara o scoal[, un grajd decat cu voie de la alin. Alin are mai multe afceri cu statul decat toti ceilalti parlamentari de Timis la un loc.

Flavius a spus: (decembrie 29th, 2010 at 15:55 )

Corect. Am ajuns de rasul curcilor. Cei mai penibili parlamentari, din toata tara, sunt tocmai din Timis. Nasol…

goanga a spus: (decembrie 29th, 2010 at 16:44 )

hai sa-i batem!

dm a spus: (decembrie 29th, 2010 at 18:46 )

popoviciu face ce ar face orice pesedist la putere. acum sunt baieti buni…

liviu a spus: (decembrie 31st, 2010 at 09:05 )

Dl Ţaga e un ipocrit. A intrat în politicvă pentru a-şi proteja afacerea pe care o are împreună cu un pesedist. Culmea, chiar dacă firma e liberalo-pesedist, auz multe afceri cu statul. Costi Ostaficiuc ştie mai bine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.